Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

”Dacă suntem inteligenţi putem să scoatem cel puţin un punct”. Ce spune Rednic despre şansele lui Nistor de a juca împotriva Suediei

”Dacă suntem inteligenţi putem să scoatem cel puţin un punct”. Ce spune Rednic despre şansele lui Nistor de a juca împotriva Suediei

Echipa națională

Comentarii

România începe campania de calificare pentru Euro 2020 cu Suedia, într-o grupă F din care mai fac parte Spania, Norvegia, Insulele Feroe şi Malta. Meciul de la Stockholm se joacă sâmbătă, de la ora 19:00.

Mircea Rednic şi-a amintit de partidele contra Suediei din perioada în care evolua sub tricolor: ”Am jucat ambele meciuri, am avut şi o bară înainte de golul lui Cămătaru” a declarat Rednic după Dinamo - CS Tunari 3-1. ”E meci greu pentru că avem şi multe absenţe, sigur acolo o să fie un meci de bătaie, dacă suntem inteligenţi putem să scoatem cel puţin un punct” a mai spus antrenorul de la Dinamo despre duelul dintre România şi Suedia.

Dan Nistor este singurul jucător al câinilor din lotul lui Cosmin Contra. Ce şanse are să joace căpitanul lui Dinamo în opinia lui Rednic? ”Mi-aş dori să joace Nistor, dar nu cred. Normal că o să bage jucătorii care au mai jucat, dar poate să fie o soluţie. Şi eu sunt sigur că el e pregătit. Şi are şi ambiţia, şi dorinţa de a arăta că e un jucător pe care te poţi baza la echipa naţională” a explicat tehnicianul alb-roşilor.

Dinamo a câştigat amicalul cu CS Tunari, pe terenul echipei din Liga a 3-a, scor 3-1. Facundo Mallo şi Elvis Kabashi, cei doi jucători aflaţi în probe, au impresionat şi cel mai probabil vor fi păstraţi de Mircea Rednic.

Afla mai multe despre: dan nistormircea rednic 

viewscnt
Articole similare