Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Dan Petrescu, ce lovitură! După Manea şi Chipciu, CFR a transferat încă un internaţional, înaintea derbiului cu FCSB

Dan Petrescu, ce lovitură! După Manea şi Chipciu, CFR a transferat încă un internaţional, înaintea derbiului cu FCSB

CFR Cluj

Comentarii

CFR Cluj a anunţat, sâmbătă dimineaţă, transferul portarului polonez Grzegorz Sandomierski, goalkeeper cu CV impresionant.

În vârstă de 30 de ani, Sandomierski vine de la Jagiellonia, club la care şi-a şi început cariera. Ulterior, el a mai apărat la Lech  Poznan, Ruch Wysokie Mazowieckie, KRC Genk, Blackburn, Dinamo Zagreb, Zawisza şi Cracovia.

"Bun venit, Grzegorz Sandomierski!

Clubul CFR 1907 Cluj anunţă un nou transfer! Portarul polonez Grzegorz Sandomierski a semnat cu echipa noastră şi a început deja pregătirea alături de noii săi colegi!

Îi urăm bun venit în Familia CFR-istă şi cât mai multe realizări în tricoul „alb-vişiniu”!", se precizează în comunicat.

  • 3 - trei selecţii are Sandomierski la naţionala Poloniei
  • 200.000 de euro este cota noului portar la CFR-ului

După Manea şi Chipciu, CFR a transferat încă un fotbalist de naţională, înaintea derby-ului cu FCSB

Sandomierski este cel de-al patrulea jucător transferat în această iarnă de CFR Cluj. Denis Ciobotariu, Alexandru Chipciu şi Cristian Manea au semnat, de asemenea, cu campioana en titre şi liderul la zi din Liga 1. De altfel, la revenirea în ţară din cantonament, Dan Petrescu mărturisea că este în căutarea unui portar. Cosmin Vâtcă a fost pus pe liber de ardeleni, iar spaniolul Jesus Fernandez este la un pas de a fi împrumutat la Sepsi, astfel că Dan Petrescu îşi doreşte un alt portar.

"E clar că Arlauskis e numărul 1, sigur căutăm un portar acum, pentru că trebuie să aibă Arlauskis concurenţă. Suntem în căutări dar cei doi copii pe care îi avem cu noi sunt băieţi de viitor şi trebuie ţinuţi lângă echipă", a declarat Dan Petrescu.

CFR Cluj - FCSB, duminică, ora 20:00, Telekom Sport 1

Derby-ul dintre CFR Cluj şi FCSB este programat să se dispute duminică, de la ora 20:00, pe stadionul Dr. Constantin Rădulescu, în direct la Telekom Sport 1 şi live video pe site-ul telekomsport.ro.

Afla mai multe despre: cfr 

viewscnt
Articole similare