Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Daniel Opriţa schimbă foaia la CSA Steaua: ”Îmi asum. Vor fi modificări în lot” + Conducerea caută noi investitori

Daniel Opriţa schimbă foaia la CSA Steaua: ”Îmi asum. Vor fi modificări în lot” + Conducerea caută noi investitori

Liga 2

Comentarii

Formaţia Steaua a învins, sâmbătă, pe teren propriu, echipa FC Buzău, în etapa a XVI-a a Ligii a II-a.

Daniel Opriţa schimbă foaia la CSA Steaua: ”Îmi asum. Vor fi modificări în lot” + Conducerea caută noi investitori 

Golul a fost marcat de Buhăescu, în minutul 16.

Daniel Opriţa, antrenorul echipei CSA Steaua, s-a declarat mulţumit de atitudinea arătată de fotbaliştii pe care îi antrenează.

”O echipă care joacă un fotbal frumos. Îi felicit pe jucători pentru atitudinea pe care au avut-o. Puteam închide jocul, putam să avem 2 sau 3 la zero, am ratat şi puteam fi egalaţi sau chiar să pierdem.

Robert Neacşu trebuie să fie mereu aşa, de-aia suntem plătiţi, să le facem. A fost pus la bară să scoată mingea. A intrat, a avut acţiuni bune, dar lucrurile astea trebuie să le facem mereu”, a declarat Daniel Opriţa.

Opriţa nu a fost mulţumit de arbitrajul de azi. Antrenorul l-a considerat ca fiind ”dubios”.

”Acum, la cald, în tensiunea jocului, poate am exagerat, dar mi s-a părut că i-a împins peste noi, cu lucruri mărunte, auturi, faulturi date uşor. E singurul arbitraj care mi s-a părut dubios.

Ultima impresie contează, ne menţinem poziţia în clasament. Ne pare rău de meciul de la Timişoara, puteam obţine cel puţin un punct. Cu o victorie depăşeam Buzău, aşa, suntem la egalitate”, a declarat Daniel Opriţa, după meci.

Ce urmează la CSA Steaua. Opriţa a dat totul din casă

Opriţa a vorbit şi despre viitorul echipei. Tehnicianul a lăsat de inţeles că vor fi modificări vizibile in lotul echipei după pauza de iarnă. De asemenea, Opriţa a dezvăluit că cei din conducere caută investitori. 

”Să vedem, o să facem o analiză. In vară eu am decis să rămân cu acelaşi lot. Puteam să aduc jucători pentru că mi-au spus eliberezi locuri, poţi să aduci alţi jucători. Dar am gândit cu sufletul, au fost băietii care au venit din Liga a 4-a cu mine şi am vrut să le dau şansa asta, mai ales ştiind că nu suntem siguri că avem şansa de promovare, să le dau şansa asta să joace pe noul stadion.

Cel puţin până in iarnă când o să facem o analiză şi imi asum lucrul ăsta şi nu imi pare rău, aşa am decis, aş vrea şi ei să ţină cont de lucrul ăsta pentru că mi s-a propus in vară să renunţ la unii jucători, am zis să meargă in continuare.

Cred că oamenii din conducere incearcă să găseasca soluţii, să aducă investitori, dar noi trebuie să ne facem treabai pe teren şi după aceea să ajungem intr-o situaţie in care să fim acolo la locurile de promovare, dacă se poate. dar până la urmă noi trebuie să vizăm play-off-ul”, a conchis antrenorul echipei CSA Steaua. 

După victoria cu FC Buzău, CSA Steaua a ajuns la 28 de puncte acumulate în 16 jocuri şi este pe locul şase, ultimul de play-off, în Liga 2.

Tot sâmbătă, Astra a pierdut cu Poli Timişoara, scor 0-1, iar Unirea Dej a trecut de Metaglobus, scor 1-0.

Afla mai multe despre: cea steauadaniel oprita 

viewscnt
Articole similare