Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

DDB, răspuns dur pentru fostul antrenor în urma acuzaţiilor lansate de acesta: ”Emil Ursu nu înseamnă nimic”

DDB, răspuns dur pentru fostul antrenor în urma acuzaţiilor lansate de acesta: ”Emil Ursu nu înseamnă nimic”

Dinamo București

Comentarii

Un nou scandal a izbucnit în Ştefan cel Mare. Emil Ursu, antrenorul Dinamo 2, şi-a dat demisia după ce DDB ar fi încercat să îi impună să folosească un jucător. În urma plecării de la club, acesta a lansat atacuri la adresa mai multor persoane din cadrul conducerii lui Dinamo, iar acum a primit un răspuns, din partea fanilor-acţionari din PCH.

Fanii-acţionari din PCH au postat un răspuns pe Facebook, în urma acuzelor aduse de Emil Ursu DDB-ului. Aceştia contrazic spusele fostului antrenor de la Dinamo 2 şi susţin că acesta doar doreşte să le taie aripile juniorilor de la echipă. În plus, cei din PCH îl acuză pe Ursu de incompetenţă şi nepăsare şi îi transmit că o lipsă de valoare a fost singurul motiv pentru care a plecat din Ştefan cel Mare.

DDB, răspuns dur pentru fostul antrenor

”Azi dimineaţă, în timp ce juniorul Hîldan îşi prezenta paşaportul la îmbarcare pentru zborul de Kiev, fostul lui antrenor, Emil Ursu, era prezent într-o emisiune, în care încerca să explice cum s-a străduit să frângă aripile acestui jucător şi a altor 8 juniori care au părăsit clubul din cauza lui.

A făcut nişte declaraţii cu dedicaţie, chiar într-un astfel de moment, pentru că ştie prea bine că pentru noi <<Cătălin Hîldan înseamnă Dinamo>>, dar Emil Ursu nu înseamnă nimic.



Singurul motiv pentru care nu mai este antrenor la Dinamo este INCOMPETENŢA. Asta este cuvântul pentru cineva care preia un centru de copii şi juniori, cu echipe aflate pe locul 1 şi le duce de la locul 7 în jos. De mult ar fi trebuit să simplifice decorul şi să ne lase, dar singura care i-a spus că a venit momentul să plimbe ursu a fost lipsa de valoare.

Prin septembrie le spunea colaboratorilor din club: <<Gata cu DDB-ul şi cu suporterii. Vin spaniolii şi scăpăm de DDB. De-acum noi conducem, spaniolii şi gloriile>>. Care glorii, Ursule? Păi glorie este un Lucescu, care încearcă să salveze în timp ce tu ne sapi. Glorii sunt Pîrcălab, Mulţescu, Dinu, Cheran, Dudu, Ţeţe, Dragnea, Ando, Rednic, Petre, Orac, Oneaţă. Tu n-ai jucat în viaţa ta la Dinamo. Cum să te autointitulezi <<glorie>>!!?

Ca un drept la replică, în timpul zoborului către Kiev, suporterii care au sacrificat câte 1000€ pentru a fi cu echipa şi a contribui la fondul pentru licenţă, au aplaudat şi au scandat minute în şir numele lui Cătălin Hîldan”
, este răspunsul postat de PCH, pentru Emil Ursu.

VIDEO | Dinamo a plecat la Kiev

Afla mai multe despre: emil ursuddbpchdinamo bucureştiscandal dinamo 

viewscnt
Articole similare