Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

De aici a pornit "ruptura" în familia Mititelu! Detaliile situaţiei explozive: "E prietenul lui, să-l ia şi să facă echipa cu el"

De aici a pornit "ruptura" în familia Mititelu! Detaliile situaţiei explozive: "E prietenul lui, să-l ia şi să facă echipa cu el"

FC U Craiova

Comentarii

"Ruptura" din familia Mititelu este totală când vine vorba despre fotbal şi echipa FCU Craiova 1948. Juniorul Adiţă Mititelu i-a cerut tatălui lui să plece de la echipă pentru ca oltenii să aibă şanse de a se salva de la retrogradare şi a scos la iveală detalii despre cum merg lucrurile în Bănie. Tatăl Adrian Mititelu n-a rămas dator!

Patronul Universităţii Craiova a spus lucrurilor pe nume, după ce nu s-a mai putut abţine când a auzit că fiul său i-a cerut să plece de la echipă. Omul de afaceri din Craiova a dezvăluit de unde a pornit "ruptura" din familie şi l-a arătat pe fiul său cu degetul pentru că este prieteni cu anumiţi jucători pe care îi "împinge" în faţă.

Adrian Mititelu spune lucrurilor pe nume: "Problemele astea trebuiau să rămână secrete! Să-i ia pe Achim şi Chiţu şi să salveze echipa, eu plec!"

De asemenea, Adiţă Mititelu are antipatii legate de unii dintre jucătorii pe care tatăl său îi preferă şi are o altă opinie faţă de el. Vladislav Blănuţă şi Padula sunt fotbaliştii pe care fiul lui Mititelu nu îi place şi îi vrea OUT din echipă, deşi aceştia sunt pe placul tatălui.

La rândul său, Adrian Mititelu senior a lăsat de înţeles că veteranii echipei, Aurelian Chiţu şi Vlad Achim nu mai sunt pe placul său, dar Achim "e prietenul lui" Adiţă.

"E o situaţie mai veche, au fost nişte probleme legate de lot. Aceste disensiuni dintre mine şi el sunt datorită faptului că el are o anumită opinie vis a vis de unii jucători, eu am altă opinie. Sunt chestiuni care ar fi trebuit să rămână secrete! Să fie clar, nu stabileşte Adiţă ce se întâmplă la clubul ăsta niciodată, chiar dacă el este unul dintre acţionari. Acum încearcă să mute toată vina pe mine. Eu sunt de vină pentru tot ce e rău!

El are dreptate, în mare, că eu sunt vinovat pentru că multe dintre acţiunile echipei au fost girate de mine. Cine e vinovat? Cel care răspunde. Doar eu am angajat antrenorii, jucătorii, el nu mai are nicio implicare de vreun an jumătate. Să nu uităm că eu conduceam totul şi din detenţie, nu se făcea nimic fără mine, nici măcar o plată!

Mâine, poimâine mă dă afară, dacă mi-a cerut el mie demisia, vă daţi seama. Faptul că a jucat Blănuţă, vă spun eu. Eu cred în Blănuţă. Deci pentru faptul că a ratat Blănuţă nu mai e nimic bună, a făcut nişte faze extraordinare. N-a băgat-o în poartă, dar dacă a jucat prost Blănuţă înseamnă că m-am uitat degeaba 50 de ani la fotbal.

El asta vrea, să conducă el, dar măcar să vină. Nu să stea la Bucureşti, prin Herăstrău, şi să conducem echipa din Herăstrău. (...) Sunt declaraţii nesăbuite, pentru mine e foarte uşor să renunţ. Nu mai am nimic de demonstrat, am realizat multe, având în vedere la ce am fost eu supus. (...) El are alte puncte de vedere vis a vis de unii jucători. Îl preferă pe Chiţu vârf, să-l ia şi pe Achim înapoi, că e prietenul lui Achim, să facă, cu el, cu Achim şi cu Chiţu... Chiţu n-a avut curaj să bată nici penalty", a declarat Adrian Mititelu, după FCU Craiova 1948 - FC Voluntari, din Cupa României.

"Victima" scandalului din familia Mititelu a căzut antrenorul italian Nicolo Napoli, care a fost îndepărtat din nou de la echipă şi în locul său a fost adus Eugen Trică.

Afla mai multe despre: ruptura familia mititelufamilia mititelu scandaladrian mititelu fcu craiova 1948adita mititeluechiparetrogradare 

viewscnt
Articole similare