Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

De ce au dispărut Mitriţă şi Keşeru din lotul naţionalei. Mirel Rădoi a explicat deciziile: "Era un risc prea mare"

De ce au dispărut Mitriţă şi Keşeru din lotul naţionalei. Mirel Rădoi a explicat deciziile: "Era un risc prea mare"

Echipa națională

Comentarii

Selecţionerul României, Mirel Rădoi, a dezvăluit motivele pentru care Claudiu Keşeru şi Alexandru Mitriţă nu s-au regăsit în lotul pentru dubla cu Irlanda de Nord şi Austria, din Liga Naţiunilor.

Mirel Rădoi a susţinut că Alexandru Mitriţă ar fi riscat să fie oprit în carantină odată ajuns în România, din SUA, acolo unde evoluează pentru NY City. De cealaltă parte, Claudiu Keşeru a întâmpinat mai multe probleme medicale, în ultiam perioadă. 

"La Mitriţă este foarte simplu. Am căzut de comun acord cu el şi cu clubul. El pierdea două meciuri în campionat şi unul pe data de 12 în care risca să nu evolueze. Dacă apelam la serviciile lui, în momentul în care se întorcea în America era în carantină 14 zile. În cazul unei accidentări, se poate întâmpla ca Alex Mitriţă să fie scos din calcul pentru meciul cu Islanda şi următoarele două partide din Liga Naţiunilor.

Keşeru a venit după o operaţie de menisc la genunchi, a început bine, după a avut situaţia cu coronavirus. Era un risc prea mare pentru el să facă două antrenamente, să joace şi să se întoarcă la club", a spus Mirel Rădoi, la conferinţa de presă.

România, dublă cu Irlanda de Nord şi Austria în Liga Naţiunilor

Pe 4 şi 7 septembrie, naţionala României va înâlni Irlanda de Nord, la Bucureşti, pe Arena Naţională, şi Austria, la Klagenfurt, în primele două jocuri din noua ediţie a Ligii Naţiunilor. Joi, 27 august, selecţionerul Mirel Rădoi a anunţat un lot format din 23 jucători cu care va pregăti primele sale jocuri la conducerea primei reprezentative.

Portari: Ciprian Tătăruşanu (Lyon, 67/0), Florin Niţă (Sparta Praga, 2/0), David Lazar (Astra, 0/0)

Fundaşi: Ionuţ Nedelcearu (FC Ufa, 9/0), Vlad Chiricheş (Sassuolo, 57/0), Alin Toşca (Gaziantep FK, 18/0), Dragoş Grigore (Ludogorets, 37/0), Andrei Burcă (CFR Cluj, 0/0), Sergiu Hanca (KS Cracovia, 4/0), Nicuşor Bancu (Universitatea Craiova, 13/0), Florin Ştefan (Sepsi OSK, 1/0)

Mijlocaşi: Alexandru Creţu (NK Maribor, 0/0), Dan Nistor (Universitatea Craiova, 3/0), Alexandru Maxim (Gaziantep FK, 37/3), Nicolae Stanciu (Slavia Praga, 37/10), Alexandru Cicâldău (Universitatea Craiova, 6/0), Ianis Hagi (Rangers, 10/0), Ciprian Deac (CFR Cluj, 23/4)

Atacanţi: Gabriel Iancu (FC Viitorul, 0/0), Florinel Coman (FCSB, 3/0), Denis Alibec (Astra, 10/1), George Puşcaş (Reading, 14/6), Sergiu Buş (FCSB, 0/0)

Alţi 6 fotbalişti se află pe lista de rezervă, staff-ul echipei naţionale urmând a apela la aceştia în cazul apariţiei vreunei indisponibilităţi: Cristian Bălgrădean (CFR Cluj, 0/0), Valentin Creţu (FCSB, 0/0), Andrei Ivan (Universitatea Craiova, 7/0), Deian Sorescu (Dinamo, 0/0), Marius Constantin (Universitatea Craiova, 4/0), Mihai Bordeianu (CFR Cluj, 2/0).

 

Afla mai multe despre: mirel radoikeserumitrita 

viewscnt
Articole similare