Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Debeljuh: „Petrescu este Mourinho, Iordănescu este Guardiola”

Debeljuh: „Petrescu este Mourinho, Iordănescu este Guardiola”

Fotbal

Comentarii

Marcatorul golului care ar fi trebuit să califice campioana României în primăvara europeană, Gabriel Debeljuh, nu-şi mai aminteşte finalul meciului în care a şi înscris

Într-un inverviu acordat ProSport, jucătorul CFR-ului a vorbit despre Europa League, campionatul României dar şi despre ce înseamnă pentru campioană schimbul de antrenor pe care jucătorii îl resimt.

ProSport: Gabriel, cum a fost meciul cu Dinamo? Unul bun pentru tine.

Gabriel Debeljuh: Pentru mine şi pentru echipă. Nu era un meci uşor. Am început bine, am marcat repede, iar apoi partida s-a schimbat. Am făcut 2-0 din penalty şi nu am mai riscat.

A venit după un succes cu FCSB. A demonstrat CFR în aceste partide că este echipa cea mai puternică din România?

Gabriel Debeljuh: Cred ca da. S-a văzut experienţa şi forţa mentală, pentru că a fost dificil după ce s-a întâmplat în Elveţia. Dar ce putem face? Toţi ştim că meritam să ne calificăm, dar arbitrul a luat acea decizie. Avem însă o echipă cu experienţă şi jucătorii ştiu să gestioneze astfel de momente. CFR este ca Juve în Italia. Când este mentalitate puternică, 80-90 la sută jocul este câştigat. Aşa se câştigă aceste meciuri. În aceşti ani de când CFR câştigă campionatul s-a format o mentalitate puternică.

Ce s-a întâmplat în meciurile pierdute de dinainte de plecarea lui Petrescu?

Gabriel Debeljuh: Echipa nu a fost bine, mental. Au lipsit mulţi jucători, Vinicius, Burcă, Deac… Iar când lipsesc mulţi jucători se vede şi la antrenament. Suntem 20 de jucători de câmp care pot juca oricând şi aici se face diferenţa la CFR. Ştii că dacă nu joci bine, la meciul următor nu mai joci. Atunci eram 12-13 jucători şi nivelul de la antrenamente era altul. Cu Mister era totul bine. Nu era o problemă. Am avut şi meciuri cu multe ratări, iar adversarii au avut un şut şi au marcat. Nu a fost greşeala lui Mister. Sunt mici detalii însă, care fac diferenţa.

Când ai primit acea lovitură?

Gabriel Debeljuh: Mai erau două minute până la final, am înţeles, a fost o minge înaltă şi m-a lovit. Am stat 3 zile în casă, nu vedeam bine, nu puteam să mă uit la televizor pentru că aveam o durere de cap. A trebuit să dorm, să mă odihnesc. Mulţumesc lui Dumnezeu, acum sunt bine.

Şi nici acum nu-ţi aminteşti nimic din acel meci?

Gabriel Debeljuh: Nimic. Am mers la spital şi eu m-am trezit în spital. Nu dormeam, eram treaz, dar mi-am pierdut cunoştinţa şi îmi amintesc doar că m-am trezit acolo. Doctorul mi-a spus că este normal să nu-ţi aminteşti cam ce s-a întâmplat o oră, oră şi jumătate înainte şi după lovitură.

Ţi-ai revenit şi ai fost decisiv în meciul cu Dinamo. Cum este cu Iordănescu antrenor? Care sunt diferenţele dintre Petrescu şi Iordănescu?

Gabriel Debeljuh: Sunt diferiţi. Sunt cam ca Guardiola şi Mourinho, înţelegi? Petrescu este în stilul Mourinho şi Iordănescu este pe stilul Guardiola. Iordănescu vrea să avem mai mult mingea, îi place jocul, dar am lucrat doar 10 zile cu el. Trebuie să vedem cum este. Petrescu punea presiune mai mare.

Ştii că Lazio este o echipă care te urmăreşte?

Gabriel Debeljuh: Am auzit ceva, dar nu ştiu dacă e adevărat. Vedem în ianuarie ce se va întâmpla.

Articol postat de ANDREI BADEA

Afla mai multe despre: cfr cluj 

viewscnt
Articole similare