Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Debut perfect la Qatar Open. Simona Halep s-a impus fără probleme în faţa Lesiei Ţurenko şi a urcat pe locul 2 WTA. Cu cine va juca în sferturi

Debut perfect la Qatar Open. Simona Halep s-a impus fără probleme în faţa Lesiei Ţurenko şi a urcat pe locul 2 WTA. Cu cine va juca în sferturigalerie foto

Tenis

Comentarii

Simona Halep, locul 3 WTA şi cap de serie numărul 1, s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de la Doha, după ce a trecut în minimum de seturi de Lesia Ţurenko, scor 6-2, 6-3. În urma acestui rezultat, Halep a trecut peste Petra Kvitova şi a urcat pe locul 2 WTA.

Următoarea adversară a Simonei Halep va fi Julia Goerges, cap de serie numărul 9 şi locul 16 WTA. În turul secund, germanca a trecut de americanca Alison Riske, numărul 52 mondial, scor 6-1, 6-7 (5), 6-4, la capătul unui meci care a durat două ore şi 35 de minute.

Simona Halep (27 de ani) a mai întâlnit-o pe Julia Goerges (30 de ani) în trei rânduri şi a învins-o de două ori, mai întâi în primul tur al turneului de la Madrid, din 2014, apoi în 2016, în turul al treilea la Miami. Halep a pierdut în faţa germancei în 2009, în calificări, la Paris.

Simona Halep, câştigătoare la Doha în 2014, a jucat anul trecut în semifinale la Qatar Open, când competiţia era de categorie Premier 5.


Simona Halep - Lesia Ţurenko 6-2 / 6-3

19:20 >> GAME, SET & MECI Simona Halep. Românca se impune în două seturi şi închide meciul în 80 de minute

19:18 >> BREAK Simona Halep. Fostul lider mondial reuşeşte un nou break, iar acum va servi pentru câştigarea meciului

19:14 >> GAME Simona Halep. Lesia Ţurenko nu mai reuşeşte loviturile foarte bune din startul setului secund, iar românca se impune pe propriul serviciu

19:09 >> BREAK Simona Halep. Românca revine în joc într-un moment perfect şi egalează situaţia în setul secund

19:03 >> GAME Simona Halep. Fostul lider mondial salvează o minge de break şi rămâne în joc în setul secund

19:00 >> GAME Lesia Ţurenko. Un nou game fulgerător pentru ucraineacă. Ţurenko reuşeşte al doilea game alb consecutiv şi conduce cu 3-1

18:56 >> BREAK Lesia Ţurenko. Simona Halep n-are nicio reacţie, iar ucraineaca reuşeşte un game perfect pe serviciul adversarei şi face un nou break în partidă

18:53 >> GAME Lesia Ţurenko. Spre deosebire de primul set, ucraineaca începe bine cel de-al doilea set şi se impune pe propriul serviciu

18:49 >> Game Simona Halep. Românca începe perfect şi setul secund şi continuă evoluţia foarte bună din prima parte a meciului

PRIMUL SET

18:45 >> SET Simona Halep. Fostul lider mondial revine la evoluţia perfectă din startul partidei şi reuşeşte rebreak-ul. Simona închide primul set în 45 de minute

18:40 >> BREAK Lesia Ţurenko. Simona Halep se relaxează într-un moment extrem de important, iar ucraineanca profită şi reuşeşte primul ei break

18:36 >> GAME Lesia Ţurenko. Ucraineaca reuşeşte, după 36 de minute, să câştige primul game din meci. Halep va servi pentru câştigarea primului set

18:32 >> GAME Simona Halep. Românca luptă pentru fiecare minge, salvează trei mingi de break şi se impune din nou la capătul unui game maraton

18:23 >> BREAK Simona Halep. La capătul unui game infernal, lung de 12 minute, fostul lider mondial profită de a patra şansă şi face al doilea break al partidei

18:11 >> GAME Simona Halep. Românca îşi continuă startul excelent de partidă şi n-are nicio emoţie pe propriul serviciu. Halep conduce deja cu 3-0

18:08 >> BREAK Simona Halep. Fostul lider mondial profită de prima şansă şi face break-ul. Simona se desprinde deja în primul set

18:04 >> GAME Simona Halep. Start foarte bun al româncei. Serviciul i-a intrat foarte bine Simonei, care conduce cu 1-0

18:00 | A început partida. Simona Halep este prima care serveşte. Fostul lider mondial conduce cu 5-0 în duelul meciurilor directe cu Ţurenko

UPDATE | Cele două jucătoare au ieşit la încălzire. Partida va începe în câteva minute


În optimi, ea va evolua cu Lesia Ţurenko (Ucraina), locul 24 WTA, care a întrecut-o, în prmul tur, cu 6-3, 6-0, în 67 de minute, pe spaniola Lara Arruabarrena, locul 94 WTA, intrată pe tabloul principal ca lucky loser, după retragerea franţuzoaicei Caroline Garcia, locul 19 WTA, accidentată.

Halep conduce cu 5-0 în întâlnirile directe cu ucraineanca de 29 de ani, aflată la cea mai bună clasare din carieră. Primele lor patru întâlinri au avut loc în 2014, când Ţurenko i-a luat româncei singurul set, la Wimbledon, şi anterior, iar a cincea s-a desfăşurat la ediţia trecută a turneului de la Cincinnati, când Halep s-a impus în sferturi, cu 6-4, 6-1.

Şi daneza Caroline Wozniacki, bolnavă, a declarat forfait înainte de meciul cu sportiva cehă Karolina Muchova. Wozniacki va fi înlocuită de australianca Samantha Stosur.

Daneza era tot pe partea de tablou a Simonei Halep şi ar fi putut-o întâlni pe româncă în semifinale.

Afla mai multe despre: wtasimona halepqatar opem,  

viewscnt
Articole similare