Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

VIDEO | Decizia prin care Tomas Ryde şi-a spălat toate păcatele. Cum a schimbat suedezul soarta meciului cu Ungaria: "Din acel moment am jucat mai bine!"

VIDEO | Decizia prin care Tomas Ryde şi-a spălat toate păcatele. Cum a schimbat suedezul soarta meciului cu Ungaria: "Din acel moment am jucat mai bine!"

CM Handbal

Comentarii

Selecţionerul echipei naţionale a României, Tomas Ryde, s-a declarat mândru de tricolore, după calificarea în grupele principale de la Campionatul Mondial de handbal din Japonia.

"Ungaria a jucat foarte bine în prima repriză. Noi am avut o repriză foarte slabă, am avut şase goluri în minus. Am jucat foarte bine şapte contra şase. A trebuit să schimb portarii între ei din când în când. Kovacsics a făcut un meci foarte bun. A fost o presiune foarte mare pe portarii noştri. Ultimul şapte metri al nostru trebuie să îl revăd. Nu ştiu cum s-a dat. E ciudat când meciul ajunge într-o situaţie ca aceasta. A fost un meci fair-play, nu s-a jucat dur. Sunt mulţumit şi mândru de echipă şi de România", a declarat Tomas Ryde, la finalul meciului, într-o conferinţă de presă.

Antrenorul suedez a subliniat că declicul a avut loc în momentul în care a decis să scoată portarul şi România a început să atace 7 contra 6 pe semicercul advers.

"Am stat foarte bine în apărare, ne-am sincronizat foarte bine. Extremele Ungariei au fost foarte bune, iar noi am fost lente pe centru. Îmi aduc aminte că au avut şase goluri, noi nu am avut răbdare, apoi am început să jucăm 7 contra 6, cu mult mai multă răbdare. Am încercat să le împrăştiem. Am trimis-o pe Seraficeanu în extremă dreaptă, iar din acel moment am jucat mult mai bine. Sunt foarte mulţumit de modul în care au jucat, astăzi, extremele mele. Îl înţeleg pe Kim că este supărat. Îmi place naţionala Ungariei şi sper să o ţină tot aşa, deoarece acesta este viitorul handbalului", a adăugat Ryde.

Naţionala de handbal feminin a României, victorie eroică în faţa Ungariei

Pentru România urmează trei meciuri în grupele principale. Primul va fi duminică, iar câştigătoarea se stabileşte la ora 13:30.

Condusă tot meciul, cu o diferenţă chiar şi de şase goluri la pauză (10-16), echipa română a revenit şi a egalat, iar golul victoriei a fost adus în ultimele secunde de Cristina Neagu, de la 7 metri.

Pentru căpitanul naţionalei României, Cristina Neagu, partida cu Ungaria a avut şi o altă conotaţie.

”Împotriva Ungariei mi-am rupt ligamentul anul trecut şi chiar sunt curioasă cum o să fie senzaţia din ziua meciului. Cu siguranţă îşi doresc la fel de mult ca şi noi victoria şi îsi doresc să meargă cu cât mai multe puncte în grupa principală”, a spus Neagu înaintea confruntării de vineri.

Rezultatele tricolorelor de până acum sunt: 16-31 cu Spania, 29-24 cu Senegal, 22-20 cu Kazahstan şi 26-27 cu Muntenegru.

Campionatul Mondial din 2019, a 24-a ediţie, reprezintă şi criteriu de calificare la Jocurile Olimpice din 2020, care se vor desfăşura tot în Japonia. Doar medalia cu aur la CM va ajunge direct la Jocurile Olimpice. La ultima ediţie a CM, România s-a clasat pe locul 10, iar medalia de aur a revenit Franţei.

În 2019, reprezentativa tricoloră şi-a propus o clasare în primele opt locuri, care i-ar permite accederea la turneele preolimpice.

România este singura naţiune care a participat la toate ediţiile Campionatului Mondial şi are în palmares trei titluri, unul la handbal în şapte (1962) şi două la handbal în 11 (1956 şi 1960), două medalii de argint (1973 şi 2005), precum şi una de bronz (2015).

Afla mai multe despre: ryde 

viewscnt
Articole similare