Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Decizie de ultimă oră luată de Andrei Prepeliţă: ”Astăzi va semna un contract cu noi”

Decizie de ultimă oră luată de Andrei Prepeliţă: ”Astăzi va semna un contract cu noi”

Superliga

Comentarii

Mijlocaşul Andrei Prepeliţă a renunţat la contractul de jucător şi a devenit directorul sportiv al FC Argeş, însă el este, practic, antrenorul principal al echipei.

"Astăzi, Andrei va semna un contract cu noi, va fi noul director sportiv al echipei noastre. Noi suntem mulţumiţi de întregul staff, Mihăiţă Ianovschi şi ceilalţi îl ajută, dar Andrei Prepeliţă este practic antrenorul principal al echipei, el răspunde de rezultate, aşa că sunt convins că şi la Craiova o să facem un joc foarte bun şi nu o să venim cu mâna goală de acolo", a declarat primarul oraşului Piteşti, Cristian Gentea, într-o conferinţă de presă.

"Oficial, renunţ la statutul de fotbalist, totul are un sfârşit. Cred că am realizat ca jucător tot ce mi-am propus", a spus Prepeliţă.

În vârstă de 35 de ani, Andrei Prepeliţă a evoluat în carieră la FC Argeş, Universitatea Craiova, Steaua Bucureşti, Ludogoreţ Razgrad, FC Argeş şi Concordia Chiajna.

FC Argeş şi-a prezentat, joi, noile achiziţii, mijlocaşul Pablo de Lucas şi fundaşul central Deian Boldor. 

De Lucas, 34 de ani, a jucat ultima dată la FC Voluntari, după ce, în România, a mai trecut pe la Petrolul şi Viitorul.

Legitimat mult timp la AS Roma şi Bologna, Boldor, 25 de ani, fost internaţional U21, a evoluat în Italia la Pescara, Virtus Lanciano, Verona şi Foggia. Ultima dată, el a jucat la Partizani Tirana, unde a fost împrumutat de Verona

De asemenea, Mario Tudose, format la Centrul de Copii şi Juniori Leonte Ianovschi, a semnat, joi, primul lui contract de profesionist cu echipa din Trivale. Tânărul are 16 ani şi promite o carieră frumoasă, fiind urmărit de Ajax şi PSV Eindhoven.

Afla mai multe despre: prepelita 

viewscnt
Articole similare