Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Decizie finală! FRF a hotărât ce face cu Mirel Rădoi după o întâlnire de gradul zero cu Burleanu şi Stoichiţă! BREAKING NEWS

Decizie finală! FRF a hotărât ce face cu Mirel Rădoi după o întâlnire de gradul zero cu Burleanu şi Stoichiţă! BREAKING NEWS
Comentarii

Soarta selecţionerului naţionalei României, Mirel Rădoi, a fost decisă, în ziua în care tricolorii au venit din Armenia. Antrenorul s-a întâlnit cu preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, şi directorul tehnic al federaţiei, Mihai Stoichiţă, care şi-au arătat susţinerea faţă de el.

Mirel Rădoi continuă pe banca naţionalei României după o întâlnire cu Răzvan Burleanu şi Mihai Stoichiţă

Mirel Rădoi va fi, în continuare, selecţionerul naţionalei României, în ciuda startului ratat din campania de calificare la Campionatul Mondial din 2022. Informaţia a fost furnizată de Andrei Vochin, consilierul preşedintelui FRF, Răzvan Burleanu, în cadrul emisiunii Sport Report de pe Telekom Sport. 

"Se bucură de suşinerea federaţiei. A fost o întâlnire în ziua sosirii din Armenia, miercuri, joi, s-a întâlnit cu Burleanu şi Stoichiţă. Au stat într-o întâlnire, o oră, două, şi a primit susţinerea celor doi, a federaţiei. Da, rămâne la naţională. 

Da, rămâne selecţionerul României. I s-a cerut un material de analiză, pe care-l să-l furnizeze cu staff-ul lui. Să-şi analizeze fiecare faptele bune şi fiecare ce a făcut", a anunţat Andrei Vochin pentru Telekom Sport. 

Mirel Rădoi mai are contract cu FRF până în decembrie 2022 şi are ca obiectiv calificarea la Campionatul Mondial din Qatar. Actualul selecţioner a ratat deja calificarea la EURO.

Avertisment pentru Mirel Rădoi: "Problemele de comunicare trebuiau rostite altfel"

"(n.r. Jucătorii nu-l ascultă?) Şi dacă aş avea părerea asta, nu aş rosti-o public. Problemele de comunicare trebuiau rostite altfel. Mereu se pleacă de la un entuziasm extraordinar, apoi, indiferent de antrenor, rosteşti astfel de fraze. 

E o problemă de comunicare. Trebuie să te gândeşti la ce daune poţi provoca mai devreme sau mai târziu cu astfel de declaraţii. În primul rând, nu e bine pentru tine. Dacă jucătorii nu sunt capabili să înţeleagă, înseamnă că e o problemă la tine. Dar la U21 aceiaşi jucători au înţeles", a mai spus Andrei Vochin. 

Naţionala României, în campania de calificare la Campionatul Mondial din 2022

Naţionala României e pe locul al patrulea în grupa J, cu trei puncte, la egalitate cu Islanda. De cealaltă parte, Joaquin Caparros a dus-o pe Armenia pe primul al grupei, cu nouă puncte, peste Macedonia de Nord, locul secund, şi Germania, locul al treilea, ambele cu şase puncte. 

Cu Mirel Rădoi în funcţia de selecţioner, naţionala României a înregistrat următoarele rezultate în drumul spre Cupa Mondială din 2022: victorie cu 3-2 în faţa Macedoniei de Nord şi înfrângeri cu Germania şi Armenia, 0-1, respectiv 2-3. 

 

Afla mai multe despre: mirel radoimirel radoi selectioner romaniaechipa nationalamirel radoi selectioner romaniarazvan burleanumihai stoichitaromania campionatul mondial 2022 

viewscnt
Articole similare