Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Decizie radicală luată de Casillas după infarctul suferit anul trecut. Anunţul oficial al legendei lui Real Madrid

Decizie radicală luată de Casillas după infarctul suferit anul trecut. Anunţul oficial al legendei lui Real Madrid
Comentarii

Portarul echipei FC Porto Iker Casillas şi-a anunţat, luni, candidatura la preşedinţia Federaţiei Spaniole de Fotbal (RFEF).

"Când alegerile vor fi convocate, mă voi prezenta. Împreună vom duce federaţia la înălţimea celui mai bun fotbal din lume, cel al Spaniei", a declarat Casillas.

În vârstă de 38 de ani, Casillas ar fi susţinut la preşedinţia RFEF de liga profesionistă spaniolă, LaLiga, condusă de Javier Tebas, dar şi de asociaţia fotbaliştilor spanioli (AFE), condusă de David Aganzo. Însă, el va avea un oponent puternic, în persoana actualului preşedinte al RFEF, Luis Rubiales, în funcţie din mai 2018.

Alegerile ar urma să aibă loc în toamna acestui an, dar Rubiales a cerut ca scrutinul să se desfăşoare înaintea Campionatului European. 

La 1 mai 2019, Iker Casillas a suferit un infarct miocardic la antrenament, el fiind transportat la spital. După ce a părăsit spitalul, portarul a revenit în lotul echipei FC Porto, însă nu a mai jucat niciun meci. El mai are contract cu gruparea portugheză până la finalul actualului sezon.

În cariera lui, Casillas a mai evoluat la Real Madrid. Portarul are 167 de selecţii la echipa naţională, un record în Spania, fiind campion mondial în 2010 şi campion european în 2008 şi 2012.

 

Afla mai multe despre: iker casillas 

viewscnt
Articole similare