Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Decizie total opusă luată de ATP faţă de WTA în cazul Shuai Peng: "Până acum, răspunsul a fost insuficient"

Decizie total opusă luată de ATP faţă de WTA în cazul Shuai Peng: "Până acum, răspunsul a fost insuficient"

Tenis

Comentarii

ATP cere acces direct la jucătoarea Shuai Peng şi consideră că cel mai bun mod de a influenţa situaţia sa în China este de a favoriza prezenţa la faţa locului, conform unui comunicat publicat joi.

"Reînnoim apelul nostru urgent pentru deschiderea unei linii directe de comunicare între jucătoare şi WTA, pentru a stabili o imagine mai clară a situaţiei sale", a precizat preşedintele ATP, Andrea Gaudenzi, într-un text care nu citează nici măcar o dată China.

Şi, spre deosebire de WTA, care refuză să se întoarcă să joace în China sau Hong Kong până la soluţionarea cazului Shuai Peng, Gaudenzi consideră că "o prezenţă în întreaga lume oferă şanse mai mari de a obţine rezultate".

"Situaţia cu privire la Shuai Peng continuă să genereze îngrijorare în interiorul şi în afara sportului nostru. Răspunsul la aceste preocupări a fost până acum insuficient. Continuăm să discutăm cu membrii noştri şi să urmărim evoluţiile în acest caz", a adăugat conducătorul ATP.

Miercuri, preşedintele WTA, Steve Simon, a anunţat ''suspendarea turneelor din China'', din cauza situaţiei lui Shuai Peng, care a dispărut timp de mai multe zile în luna noiembrie, după ce l-a acuzat de abuzuri sexuale pe un fost vicepremier chinez.

Numeroase vedete ale tenisului mondial, de la Chris Evert la Novak Djokovic, precum şi multe ţări occidentale, ca Franţa şi Statele Unite, dar şi Uniunea Europeană şi ONU, au cerut Chinei să facă lumină în legătură cu soarta jucătoarei chineze.

Peng a reapărut pe 21 noiembrie, într-un restaurant din Beijing, iar apoi la un turneu organizat în capitala Chinei, potrivit mai multor videoclipuri publicate de presa oficială. Ea a dialogat apoi cu preşedintele Comitetului Internaţional Olimpic (CIO), Thomas Bach, într-o videoconferinţă.

Potrivit CIO, Peng a explicat că este ''sănătoasă şi în siguranţă'' la locuinţa sa din Beijing, dar că şi-ar dori ca viaţa sa privată să-i fie respectată.

Afla mai multe despre: atp 

viewscnt
Articole similare