Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Decizie uluitoare la TAS: Gikiewicz trebuie să primească 220.000 € de la un alt club din Liga 1, deşi n-a jucat acolo. Echipa ar putea fi retrogradată din Liga 1. EXCLUSIV

Decizie uluitoare la TAS: Gikiewicz trebuie să primească 220.000 € de la un alt club din Liga 1, deşi n-a jucat acolo. Echipa ar putea fi retrogradată din Liga 1. EXCLUSIVgalerie foto

Superliga

Comentarii

Lukasz Gikiewicz are de încasat aproape 220.000 de euro de la un alt club din Liga 1, pentru care n-a jucat nici măcar un minut. Decizia a fost pronunţată de Tribunalul de Arbitraj Sportiv.

Lukasz Gikiewicz a jucat doar 3 meciuri în Liga 1 şi unul în Cupa României, dar s-a umplut de bani şi ar face invidios orice jucător de talie mondială.

Fostul atacant al FCSB-ului a câştigat un nou proces în instanţele internaţionale, cu un alt club din Liga 1 şi Lukasz Gikiewicz trebuie să primească acum aproape 220.000 de euro.

Gikiewicz trebuie să primească 220.000 de euro de la un club din Liga 1 pentru care n-a jucat deloc

Pentru aproximativ 6 luni de contract cu FCSB, Lukasz Gikiewicz s-a ales cu nu mai puţin de 196.000 de euro. Atacantul de 34 de ani a câştigat două litigii cu FCSB, la instanţele internaţionale şi Gigi Becali a fost obligat să-i achite 93.000 de euro pentru rezilierea unilaterală a contractului, plus alţi 103.000 de euro pentru ”tortură psihică”

Lukasz Gikiewicz a semnat cu FCSB în vara lui 2019, dar Gigi Becali a decis să-l scoată din lot după doar 4 apariţii (una în Cupă). Ulterior, pentru a-l forţa să-şi rezilieze contractul, a fost supus la diferite presiuni.

Printre altele, cei de la FCSB i-au înlocuit maşina de serviciu cu un automobil marca Matiz, a fost scos din grupul de Whatsapp al echipei şi nu i-a s-a dat voie să stea în cantonament. Pentru toate aceste lucrur, FCSB a plătit scump.

Însă nu sunt singurii bani cu care Lukasz Gikiewicz s-a ales din aventurile sale în Liga 1. Un alt club din România trebuie să-i plătească acum despăgubiri de aproape 220.000 de euro, deşi n-a jucat nici măcar un minut pentru această echipă.

Este vorba despre Gaz Metan Mediaş, echipă care şi aşa se afla într-o situaţie financiară foarte gravă, cu multe restanţe către jucători. Acum, printr-o decizie TAS, medieşenii sunt obligaţi să-i plătească lui Lukasz Gikiewicz aproape 220.000 de euro.

Cum a ajuns Gaz Metan Mediaş să fie obligată să-i plătească 220.000 de euro lui Lukasz Gikiewicz

În vara lui 2019, înainte să semneze cu FCSB, Lukasz Gikiewicz a ajuns la un acord cu şefii lui Gaz Metan Mediaş. Atacantul polonez a semnat şi contractul, dar şefii clubului din Mediaş s-au răzgândit ulterior.

Aceştia i-au transmis că, de fapt, au nevoie de un atacant cu un alt profil şi i-au reziliat unilateral contractul, înainte ca Lukasz Gikiewicz să apuce să debuteze.

Ulterior, Lukasz Gikiewicz s-a transferat la FCSB, dar i-a dat în judecată la FIFA şi la TAS pe cei de la Gaz Metan Mediaş pentru rezilierea unilaterală a contractului. Şi a avut câştig de cauză.

Judecătorii de la Tribunalul de Arbitraj Sportiv i-au găsit vinovaţi pe cei de la Gaz Metan Mediaş şi i-au obligat să-i achite lui Gikiewicz despăgubiri de aproape 220.000 de euro.

Mai precis, Gaz Metan trebuie să plătească 150.000 de euro (valoarea contractului), plus o dobândă de 5% pentru perioada 23 iulie 2019 şi până în prezent.

În plus, medieşenii sunt obligaţi să plătească şi cheltuielile de judecată, în valoare de 1.000 de franci elveţieni. La această sumă se adaugă încă o amendă de 15.000 de franci elveţieni.

Gaz Metan are la dispoziţie 30 de zile pentru achitarea acestor sume. În caz contrar, potrivit deciziei TAS, Gaz Metan riscă să primească interdicţie la transferuri, depunctare şi chiar să fie retrogradată.

Din informaţiile Telekom Sport, Lukasz Gikiewicz s-ar mulţumi să primească măcar jumătate din suma datorată de Gaz Metan Mediaş.

În prezent, atacantul de 34 de ani joacă în India, la Chennaiyin FC.

Afla mai multe despre: lukasz gikiewicz 

viewscnt
Articole similare