Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Declaraţie halucinantă a lui Mihai Stoichiţă: ”Dacă Sheriff Tiraspol ar juca la noi, ar fi în play-out”

Declaraţie halucinantă a lui Mihai Stoichiţă: ”Dacă Sheriff Tiraspol ar juca la noi, ar fi în play-out”
Comentarii

Sheriff Tiraspol a reuşit o performanţă incredibilă, câştigând cu 2-1 pe Bernabeu, în faţa lui Real Madrid, dar Mihai Stoichiţă nu a fost impresionat.

Sheriff Tiraspol a reuşit una dintre cele mai mari surprize din istoria Ligii Campionilor. În faţa celui mai titrat club din Champions League, Real Madrid, campioana Moldovei a reuşit să se impună, scor 2-1, chiar pe Santiago Bernabeu.

Victoria a făcut clubul faimos peste noapte, iar laudele au curs din toate colţurile lumii pentru băieţii lui Yuriy Vernydub. Însă, în ciuda performanţei incredibile reuşite de formaţia din Transnistria, Mihai Stoichiţă nu a fost impresionat.

Chiar dacă Sheriff dispune de un buget de doar cinci milioane de euro şi aduce, în mare parte, jucători liberi de contract, directorul tehnic al FRF-ului susţine că investiţiile serioase ar fi motivul pentru reuşita moldovenilor.

Mai mult, Stoichiţă detaliază cum formaţia din Tiraspol se bazează pe jucători ”buni” şi produşi ai academiei, deşi niciun jucător care a fost pe teren în victoria cu Real nu e produs de Sheriff. În final, oficialul Federaţiei Române de Fotbal concluzionează că succesul lui Sheriff e o întâmplare şi că echipa ar fi, cel mai probabil, în play-out în România.

Declaraţie halucinantă a lui Mihai Stoichiţă

Una dintre cele mai mari surprize din istoria fotbalului. Lasă că sunt în Liga Campionilor, care e şi asta o mare surpriză. Să baţi Şahtior şi Real… Se pare că ăsta e anul lor de graţie! Era greu să te gândeşti că pot bate Realul la Madrid. Investiţiile de acolo justifică totul.

Unde-s bani e şi performanţă. Ei îmbină creşterea de jucători de la academie cu aducerea de jucători buni. Tot timpul au avut fotbalişti care au făcut carieră în campionatul Rusiei. Cel care investeşte acolo are o avere fabuloasă. Îşi permite într-o ţară mică.

Este o provincie a Moldovei. Nu poate fi comparat cu fotbalul românesc. Dacă Sheriff ar juca la noi, nu ar câştiga campionatul. Poate în play-out ar fi. Este o conjunctură că au ajuns acolo. Au avut şi şansă, dar e momentul lor, unul fericit. Nu ştiu dacă va ţine foarte mult!”, a declarat Mihai Stoichiţă, pentru as.ro.

Afla mai multe despre: sheriff tiraspolreal sheriffmihai stoichiţă 

viewscnt
Articole similare