Experiențe împreună.
You are here:

Declaraţii emoţionante date de Mircea Lucescu în presa din Italia despre un star mondial: "Încă îmi spune tată şi mi-a zis că îi e dor de mine"

Declaraţii emoţionante date de Mircea Lucescu în presa din Italia despre un star mondial: "Încă îmi spune tată şi mi-a zis că îi e dor de mine"

Douglas Costa a marcat un gol superb pentru Juventus, miercuri seara, în deplasarea de la Lokomotiv Moscova şi i-a calificat pe torinezi în optimile de finală ale Ligii Campionilor.

Brazilianul a marcat în minutul 90+3, după o combinaţie superbă cu Higuain, şi a calificat-o pe Juventus în primăvara Ligii Campionilor.

În urma golului superb marcat de Douglas Costa, jurnaliştii italieni l-au contactat pe Mircea Lucescu, antrenorul care l-a luat pe brazilian la Şahtior, de la Gremio, cu 8 milioane de euro, în 2010.

"Când am văzut golul marcat cu Lokomotiv Moscova, am zis <<OOOOHHHHHH!>>, cam aşa a sunat prima mea reacţie. El mă strigă <<Tată>> încă de când eram la Şahtior. A marcat un gol superb, dar el are potenţialul de a realiza asemenea faze în fiecare meci. Credeţi-mă, îl cunosc foarte bine. Eu l-am luat din Brazilia şi l-am adus în Europa când avea doar 20 de ani.

Este un jucător foarte generos, el preferă să paseze în faţa porţii decât să marcheze. Însă are o tehnică excelentă, controlează foarte bine mingea, are viteză şi pleacă foarte bine pe spaţiile libere, aşa că mi-aş dori să marcheze mai multe goluri.

Douglas Costa este un jucător de mare calitate şi n-ar trebui să fie invidios, spre exemplu, pe Mbappe, nu îi este cu nimic inferior. Are faţă de copil, dar este un adevărat campion. Sarri are cel mai bun atac din Liga Campionilor. Chiar am încercat să vorbesc cu Douglas pentru a-l felicita, vorbim, dar mă interesează să fiu alături de el în momentele mai grele, nu atunci când îi merge bine. Chiar mi-a zis că îi este dor de mine" , a declarat Mircea Lucescu pentru Tuttosport.

viewscnt
Articole similare
Oferte exclusive online de Black Friday