Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Declaraţiile lui Claudiu Petrila după ce a i-a adus un punct lui Dan Petrescu în Conference League! ”Am zis că trebuie să fac ceva când am intrat!”

Declaraţiile lui Claudiu Petrila după ce a i-a adus un punct lui Dan Petrescu în Conference League! ”Am zis că trebuie să fac ceva când am intrat!”
Comentarii

Formaţia CFR Cluj a remizat, joi seară, pe teren propriu, scor 1-1 (0-1), cu echipa Randers, într-un meci din etapa a doua a grupei D a Conference League.

Claudiu Petrila a intrat pe teren în a doua repriză, în locul lui Costache şi a marcat unicul gol al CFR-ului din actuala campanie din Conference League. Fotbalistul a înscris după ce a şutat la colţul scurt, din pasa lui Deac. Petrila a recunoscut la finalul meciului că a intrat pe teren decis să schimbe rezultatul meciului. 

 ”Am zis că trebuie să fac ceva când am intrat!”

”Sunt fericit că am înscris, dar nu pot să mă bucur ma maximum, am făcut doar egal şi ne trebuia victoria. Nu prea ne ajută rezultatul, dar mai avem patru meciuri şi trebuie să le câştigăm. Mi-am spus când am intrat că trebuie să fac ceva pentru a schimba scorul şi am reuşit.

Nu cred că ne-au impresionat cu nimic, ştiam că sunt agresivi şi masivi, dar atâta tot. Am lucrat fazele fixe şi ştiam că sunt buni, din păcate, ne-au dat gol aşa, dar trebuie să corectăm asta pe viitor.

Nouă ni s-a părut că a fost penalty, o să ne uităm la televizor şi o să revedem faza. Cred că meritam mai mult, am dominat jocul, mai ales în a doua repriză, dar este bun şi un punct”, a spus fotbalistul CFR-ului. 

Meciul a fost arbitrat de o brigadă din Italia, formată din Davide Massa (central), Fabiano Preti, Stefano Alassio (asistenţi) şi Davide Ghersini (rezervă). În cealaltă partidă din grupa D, AZ Alkmaar a învins Jablonec cu 1-0, golul fiind marcat de Gudmundsson, în minutul 53. Etapa următoare programează, la 21 octombrie, de la ora 22.00, confruntările CFR Cluj – AZ Alkmaar şi Jablonec – Randers.

Clasament: 

1. AZ Alkmaar – 4 puncte

2. Jablonec – 3 puncte 

3. Randers – două puncte

4. CFR Cluj – un punct.

Afla mai multe despre: conference league-petrila-cfr 

viewscnt
Articole similare