Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Dennis Man a vorbit despre plecarea sa de la FCSB: ”Când va veni momentul sper să fiu pregătit!”

Dennis Man a vorbit despre plecarea sa de la FCSB: ”Când va veni momentul sper să fiu pregătit!”

FCSB

Comentarii

FCSB a învins, vineri, pe teren propriu, cu scorul de 3-0 (0-0), echipa Astra Giurgiu, în ultimul meci al etapei a XVI-a a Ligii I.

”Am început bine anul, suntem fericiţi, am întâlnit o echipă care s-a apărat foarte bine, până la urmă am reuşit să pătrundem şi să marcăm.  Sunt 3 puncte importante care ne dau încredere şi mergem mai departe” a spus Dennis Man, la finalul jocului.

”Ne bucurăm că am reuşit să facem acest lucru şi am mai pus 3 puncte în clasament. Nu e nicio competiţie între noi (n.r cu Florin Tănase), mă bucur când marchează, sper să o ţinem tot aşa când eu marchez , să marcheze şi el, şi invers. Pentru binele echipei” a completat atacantul FCSB-ului. 

Zvonurile care îl dau ca şi transferat de la FCSB în străinătate se accentuează de la o săptămână la alta: ”Încerc să las la o parte ce se scrie, încerc să mă concentrez la ce fac pe teren. Când va veni momentul să fac pasul următor, sper să fiu pregătit din toate punctele de vedere, până atunci mă simt foarte bine aici, joc meci de meci, ce e important, cresc în fiecare zi şi  important e să rămânem uniţi până la final şi să reuşim să câştigăm campionatul” a spus Man, care s-a ferit să vorbească despre informaţiile care îl dau la FC Parma: ”Eu eram în cantonament şi nu m-au interesat aceste lucruri, m-a interesat să mă pregătesc foarte bine şi ca în momentul când ajung aici, să fiu pregătit” a mai spus el. 

Plecarea FCSB-ului în cantonamentul din Antalya a trezit multe discuţii: ”Am încercat să ne antrenăm cât mai bine, nu e problema noastră, cei din conducere vă pot răspunde la aceste întrebări. Era programat amicalul de la Bucureşti” a declarat vedeta FCSB-ului, după meciul cu Astra Giurgiu.

FCSB-Astra 3-0

Formaţia FCSB a învins, vineri, pe teren propriu, cu scorul de 3-0 (0-0), echipa Astra Giurgiu, în ultimul meci al etapei a XVI-a a Ligii I.

Golurile au fost marcate de Man '77 şi Tănase '81, '89.

FCSB: Vlad - Creţu (Ov. Popescu '46), Cristea, Miron, Radunovic - Simion (Perianu '46), Olaru (Buziuc '75), Oct. Popescu - Tănase (Oaidă '90+3), Man, Fl. Coman. Antrenor: Anton Petrea

Astra: Lazar - Sousa, Graovac, Găman (Montini '71), Bruno - Crepulja - Canadija, Răduţ  (Balaure '80)- Stahl (Riza '71), Budescu, D. Gheorghe (V. Gheorghe '12). Antrenor: Eugen Neagoe

Cartonaşe galbene: O.Popescu '47. Tănase '67 / Găman '64

Arbitri: Marcel Bîrsan – Daniel Mitruţi, Bogdan Gheorghe – Ionuţ Coza

Afla mai multe despre: dennis man 

viewscnt
Articole similare