Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Destinaţie surpriză pentru Bergodi: "S-a făcut foarte iubit în oraş" Unde va antrena italianul după despărţirea de Voluntari

Destinaţie surpriză pentru Bergodi: "S-a făcut foarte iubit în oraş" Unde va antrena italianul după despărţirea de Voluntari

Superliga

Comentarii

Cristiano Bergodi, tehnician aflat la un pas de a se despărţi de FC Voluntari, nu duce lipsă de oferte.

Tehnicianul italian este dorit de Poli Iaşi, echipă pe care a mai antrenat-o în 2009. Ieşenii s-au despărţit în această iarnă de Mihai Teja, iar Cristiano Bergodi pare să fie favorit să îl înlocuiască.

"Dacă reuşim să rezolvăm problema financiară, să avem stabilitate financiară, ne putem permite un antrenor mai scump, un antrenor cu nume sau carte de vizită. Nu l-aţi menţionat pe Cristiano Bergodi, pentru că şi el este pe lista noastră. Îl mai avem pe Claudiu Niculescu...

E adevărat că nu a avut rezultate foarte bune în ultima perioadă la Voluntari, dar din punctul meu de vedere, al faptului că acum câţiva ani a fost la Iaşi, a reuşit să salveze echipa de la retrogradare şi s-a făcut foarte iubit în oraş", a declarat preşedintele clubului Poli Iaşi, Adrian Ambrosie.

Mihai Teja a plecat de la Poli Iaşi

Clubul Politehnica Iaşi şi antrenorul principal Mihai Teja au ajuns, de comun acord, la o despărţire pe cale amiabilă, fără pretenţii financiare suplimentare.

"Îi mulţumim lui Mihai Teja pentru munca depusă care a dus la cel mai bun start de sezon din istorie pentru Politehnica – 7 meciuri fără înfrângere – 4 victorii, 3 egaluri. Din nefericire, ultimele rezultate nu au fost satisfăcătoare şi au dus la această decizie", a declarat preşedinte executiv Adrian Ambrosie, pentru site-ul oficial al clubului.

Poli Iaşi ocupă locul 11 cu 22 de puncte, după 22 de etape din Liga I. Echipa antrenată de Teja a pierdut şapte din ultimele opt meciuri disputate în campionat, în care a reuşit doar un egal.

Afla mai multe despre: bergodi 

viewscnt
Articole similare