Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Detaliul care face imposibilă misiunea lui Liverpool în ultima etapă din Premier League! Tradiţia s-a respectat de fiecare dată

Detaliul care face imposibilă misiunea lui Liverpool în ultima etapă din Premier League! Tradiţia s-a respectat de fiecare dată

Premier League

Comentarii

Sezonul acesta va fi pentru a opta oară când titlul în Anglia se va decide în ultima etapă. În precedentele şapte situaţii, trofeul a fost câştigat de echipa care era lider înaintea rundei finale.

Victoria lui Manchester City de ieri valorează doar trei puncte dar poate face cât un campionat. Şi aste pentru că avantajul de a depinde doar de propriul rezultat este unul imens într-o astfel de situaţie. Iar istoria recentă confirmă prin cifre. Astfel de la apariţia Premier League, niciodată nu s-a întâmplat ca echipa aflată pe poziţia secundă înaintea ultimei etape de campionat să cucerească trofeul.

A fost inclusiv un sezon în care actualele pretendete la titlu şi-au disputat supremţia până în ultimul minut al stagiunii. În 2013-2014, cetăţenii aveau cu două puncte în plus faţă de cormorani după 37 de etape jucate. Iar diferenţa s-a păstrat şi la final. City a bătut-o pe West Ham, în timp ce Liverpool o învingea pe Newcastle. Acum trupa lui Guardiola are o lungime în faţa rivalei ei înainte ca Liverpool să joace contra lui Wolves, iar campioana en-titre merge la Brighton. 

 

Afla mai multe despre: titluultima etapămanchester cityliverpool 

viewscnt
Articole similare