Experiențe împreună.
You are here:

Dezvăluiri făcute de Simona Halep: "Am plâns, mama a venit după mine, a fost, cred, cea mai grea zi din cariera mea!"

Dezvăluiri făcute de Simona Halep: "Am plâns, mama a venit după mine, a fost, cred, cea mai grea zi din cariera mea!"

Tenis

Simona Halep ocupă locul I WTA, cu 6.175 de puncte, pentru a 11-a săptămână la rând, potrivit ierarhiei date publicităţii, luni, de WTA. În absenţa competiţiilor pentru cele mai bune jucătoare din lume, nu sunt modificări în partea superioară a clasamentului WTA.

Într-un interviu pentru Gazetă aceasta vorbeşte despre cel mai greu moment al anului. Finala pierdută de la Roland Garros: "Am plâns, mama a venit după mine, a fost, cred, cea mai grea zi din cariera mea, era, pur şi simplu, o suferinţă pe care nu o pot descrie, mă durea sufletul că n-am putut să termin meciul, că l-am avut în mână, am atins, pot să spun, trofeul, dar poate n-am fost destul de puternică emoţional să merg până la capăt".

"Am avut trei încercări în 2017, nu am reuşit, renunţasem la ideea de a ajunge numărul unu, dar am continuat să muncesc mult, chiar mai mult decât am făcut-o până atunci, până în octombrie. De aceea am reuşit să trec pragul acolo unde nu mă aşteptam. Anul acesta am progresat foarte mult din punct de vedere mental şi m-am schimbat ca om. Şi în viaţa de zi cu zi sunt altfel şi încerc să dau atenţie numai lucrurilor care mă ajută pe plan sportiv şi pe plan personal. Faptul că am ajuns pe primul loc m-a schimbat pe interior , m-a împlinit profesional, dar în rest sunt cam la fel, chiar un pic mai retrasă, un pic mai aşezată pentru că de mulţi ani sunt acolo şi nu mai pot să spun că-mi pot pierde capul", a mai spus Halep pentru sursa citată.

Simona Halep a ratat câştigarea turneului de la Roland Garros, după ce a pierdut, sâmbătă, cu scorul de 6-4, 4-6, 3-6, a doua finală disputată în carieră, cu Jelena Ostapenko. Leona, numărul 47 WTA, câştigat primul ei trofeu ca profesionistă, la câteva zile după ce a împlinit 20 de ani.

Comentarii
viewscnt