Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Dezvăluiri INCREDIBILE din vestiarul naţionalei de tineret. Clipele de COŞMAR prin care a trecut Rădoi: „M-am speriat” | EXCLUSIV

Dezvăluiri INCREDIBILE din vestiarul naţionalei de tineret. Clipele de COŞMAR prin care a trecut Rădoi: „M-am speriat” | EXCLUSIV
Comentarii

Mirel Rădoi a încheiat anul 2019 în top 3 cei mai buni antrenori români, alături de Dan Petrescu şi de Răzvan Lucescu. Performanţa incredibilă de a califica România U21 pentru prima dată la un Campionat European după 21 de ani şi parcursul până în semifinale a surprins pe toată lumea.

Puţini ştiu însă cum trăieşte meciurile şi cum digeră mai ales înfrângerile actualul selecţioner al naţionalei de seniori. Dacă în mandatul de la tineret Rădoi nu a pierdut niciun joc în prima campanie de calificare, în a doua, tricolorii mici s-au confruntat cu eşecul din Danemarca.

România U21 a scăpat printre degete un punct la Aalborg. La scorul de 2-1 pentru gazde, Florinel Coman a ratat un penalty în prelungirile meciului. Deşi a fost doar al doilea său eşec în calitate de selecţioner al tineretului, Mirel Rădoi a suferit cumplit după fluierul de final.

Directorul tehnic al FRF, Mihai Stoichiţă, a avut grijă să îi ridice moralul fostului căpitan al Stelei, dar cu preţul unor momente pe care nu ar vrea să le mai trăiască nici el şi nici noul selecţioner al primei reprezentative.

„Cu Mirel am trăit o seară de groază după meciul cu Danemarca, în care eu nu am crezut că poate să sufere atât de mult cât a suferit după acel meci. I-am şi spus, nu se poate, o să mai pierzi meciuri în viaţă, pentru că este imposibil să fii câştigător tot timpul. Te autodistrugi dacă trăieşti astfel fotbalul.

A fost un moment teribil în seara aia... Normal, aşteptările erau foarte multe, dar m-am speriat efectiv de durerea pe care a trăit-o şi dezamăgirea pe care a avut-o că nu a reuşit un rezultat pozitiv în seara aia. Îngrozitor a fost”, a declarat în exclusivitate pentru Telekom Sport, directorul tehnic al FRF, Mihai Stoichiţă.

Afla mai multe despre: radoistoichitaechipa nationalaromania 

viewscnt
Articole similare