Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Didier Deschamps, "palmă" pentru jurnaliştii francezi: "Am fost bine primiţi, condiţiile sunt foarte bune. A fost mai bine aici decât la Budapesta!"

Didier Deschamps, "palmă" pentru jurnaliştii francezi: "Am fost bine primiţi, condiţiile sunt foarte bune. A fost mai bine aici decât la Budapesta!"

EURO 2020

Comentarii

Didier Deschamps, selecţionerul naţionalei Franţei, a vorbit înaintea meciului cu Elveţia din optimile EURO 2020 despre condiţiile de la Bucureşti. Antrenorul a spus că hotelul în care s-a cazat delegaţia din "Hegaxon" are condiţii foarte bune şi că s-a simţit mai bine la Bucureşti decât la Budapesta, în Ungaria.

Didier Deschamps, "palmă" pentru jurnaliştii francezi: "Am fost bine primiţi, condiţiile sunt foarte bune. A fost mai bine aici decât la Budapesta!"

După ce jucătorii francezi s-au plâns de căldură, iar jurnaliştii de la L'Equipe au scris că Bucureştiul nu manifestă prea mare interes pentru EURO, Didier Deschamps a lăudat condiţiile hotelului Hilton Athenee Palace şi a dezvăluit, la conferinţa de presă permergătoare partidei cu Elveţia, că s-a simţit mai bine la Bucureşti decât la Budapesta.

Mai mult, selecţionerul "Cocoşilor galici" a lăudat şi stadionul Arcul de Triumf, unde s-au antrenat elevii săi. "Noi am fost primiţi foarte bine, nu ne plângem de absolut nimic. Nu noi am ales hotelul, UEFA l-a ales, şi pot spune că este foarte frumos, condiţiile sunt foarte bune. Mă bucur să văd atâţia suporteri, din păcate nu am reuşit să facem fotografii cu ei sau să le oferim autografe aşa cum ne-am fi dorit. Stadionul pe care ne-am antrenat ieri (n.r. - Arcul de Triumf) a fost în stare foarte bună, de o calitate înaltă, aşa că nu suntem îngrijoraţi de nimic.

Chiar pot spune că pentru noi a fost mai bine aici decât la Budapesta ca urmare a temperaturii. Chiar dacă sunt temperaturi ridicate şi aici, nu este totuşi la fel de cald ca la Budapesta. Dar revin şi spun că nu pot să mă plâng absolut deloc de condiţiile de la hotel", a explicat Deschamps.

Meciul Franţa - Elveţia se joacă luni, 28 iunie, de la ora 22:00, pe Arena Naţională şi va putea fi urmărit în format LIVE TEXT pe www.telekomsport.ro.

Afla mai multe despre: didier deschampsromaniafrantabucurestihotel 

viewscnt
Articole similare