Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Dinamo a „spart gheaţa”. Roş-albii au câştigat primul meci în Liga 1 după o secetă de cinci etape. Meci nebun la Clinceni | VIDEO

Dinamo a „spart gheaţa”. Roş-albii au câştigat primul meci în Liga 1 după o secetă de cinci etape. Meci nebun la Clinceni | VIDEO

Fotbal

Comentarii

Dinamo a scăpat de ultimul loc în play-out. „Câinii roşii” au câştigat primul meci de la reluarea campionatului. Mihalcea a obţinut şi el prima victorie în calitate de antrenor al roş-albilor, scor 3-1. Academica Clinceni a fost victima. Ilfovenii au ratat două lovituri de pedeapsă, ambele apărate de Cătălin Straton. Dinamo e acum la un punct atât în spatele locului de baraj, cât şi al celui de salvare directă.

VIDEO | Academica Clinceni - Dinamo 1-3 (Buziuc 73 / Sorescu 19 - pen, Bani 65, Fabbrini 72)

Final de meci. Dinamo câştigă cu 3-1

Min 90+4 - Albu trage bine, dar mingea se duce pe lângă poarta lui Straton

Min 78 - Ocazie uriaşă de gol pentru Clinceni. Buziuc ratează „dubla”

Min 73 - GOOOL!!! Buziuc reduce din handicap pentru Clinceni

Min 72 - GOOOL!!! Fabbrini face 3-0 pentru Dinamo

Min 65 - GOOOL!!! Bani face 2-0 pentru Dinamo

Min 55 - Straton apără şi lovitura de pedeapsă executată de Buziuc

Min 54 - Kovacs dictează din nou penalty pentru Clinceni! Sorescu îl faultează în propriul careu pe Buziuc

Min 45+3 - Vojtus ratează de la punctul cu var! Straton parează şi roş-albii intră cu avantaj la pauză

Min 45+3 Penalty pentru Clinceni! Skovajsa comite henţ în propriul careu

Min 29 - Ocazie imensă a gazdelor! Şut trimite mingea cu capul în bara transversală a porţii lui Straton

Min 19 - GOOOL!!! Sorescu deschide scorul de la punctul cu var 

Min 18 - Matei îl faultează pe Fabrini şi Dinamo primeşte penalty

Min 14 - Ocazie Academica Clinceni. Şut frumos al lui Buziuc, dar mingea se duce peste poarta lui Dinamo

Min 7 - Eroare monumentală a lui Straton, dar ilfovenii nu reuşesc să profite şi să deschidă scorul

Min 1 - A început meciul, iar Mihalcea l-a şi scos din teren pe Borcea. În locul său a intrat Vali Lazăr

Echipele de start:

Clinceni: Vâlceanu - G. Matei, Kontoes, Albu, Dobrescu - Şut, Cebotaru (C), R. Ion - F. Achim, Vojtus, Buziuc.
Rezerve: Ureche - Humanes Munoz, Markovic, Merloi, Vanghele, Susu, Ilie.
Antrenor: Ilie Poenaru.

Dinamo: Straton - Sorescu, Puljic (C), M. Popescu, Skovajsa - V. I. Borcea, Mrzljak, Răuţă, Fabbrini - Moldoveanu, D. Popa.
Rezerve: Piscitelli - R. Grigore, Kilyen, Sin, Şerban, Lazăr, Montini, Bani, Neicuţescu.
Antrenor: Vlad Mihalcea.

15:15 | Avem echipele de start la Clinceni - Dinamo. La echipa din Ştefan cel Mare debutează puştiul Valentin Ioan Borcea, care va împlini 18 ani luni, pe 6 iulie. De precizat că între Valentin Ioan şi fostul acţionar al lui Dinamo, Cristian Borcea, nu există vreun grad de rudenie.


Academica Clinceni este una dintre suprizele plăcute ale play-out-ului. Antrenorul Ilie Poenaru a creat un o formaţie omogenă, muncitoare, care a adunat în primele şapte dueluri din play-out cinci victorii, patru dintre ele consecutive, recente, fără să fi primit vreun gol.

Această formă foarte bună poate reprezenta o armă cu două tăişuri pentru o echipă nu prea experimentată. Aici intervine iscusinţa lui Ilie Poenaru de a-şi capacita jucătorii şi-n momentele favorabile, fără a se relaxa.

  • LIVE VIDEO | Academica Clinceni - Dinamo, duminică, de la ora 17, pe Telekom Sport 1

De partea cealaltă, Dinamo traversează cea mai neagră perioadă din istoria clubului, este pe ultimul loc în clasament, iar echipa nu a reuşit să câştige nici măcar un punct în primele cinci dueluri din play-out. Chiar dacă are două meciuri mai puţin disputate, ecartul creşte, şi cu fiecare pas greşit, Dinamo este mai aproape de Liga a 2-a. 

Cele două formaţii s-au mai întâlnit la Clinceni, în campionat, o singură dată, în toamna anului trecut, atunci când scorul a fost egal, 2-2.

Afla mai multe despre: fotbal 

viewscnt
Articole similare