Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Dinamo îşi propune trei mutări de senzaţie, toţi jucători îndrăgiţi de fani! Condiţiile puse de Cosmin Contra pentru a reveni în Ştefan cel Mare

Dinamo îşi propune trei mutări de senzaţie, toţi jucători îndrăgiţi de fani! Condiţiile puse de Cosmin Contra pentru a reveni în Ştefan cel Mare

Dinamo București

Comentarii

Cosmin Contra este foarte aproape să se întoarcă la Dinamo. Fostul selecţioner al României s-a înţeles cu Pablo Cortacero şi, în urma unor negocieri intense, ”Guriţă” poate reveni la clubul pe care l-a antrenat şi în 2017.

ProSport susţine că tehnicianul i-a cerut lui Cortacero neapărat să întărească lotul, pe lângă pretenţiile fostului fundaş dreapta al României referitoare la prime, clauze şi formarea staff-ului tehnic.

Astfel, pe lista de achiziţii a lui Dinamo au fost adăugate patru nume dintre care trei sunt ale unor fotbalişti îndrăgiţi de suflarea alb-roşie. Adam Nemec (34 ani), Kamil Bilinski (32 ani) şi George Ţucudean (29 de ani) sunt cei trei fotbalişti care au mai trecut prin Ştefan cel Mare şi s-ar putea întoarce odată cu antrenorul Cosmin Contra. De asemenea, Cortacero a pus ochii şi pe Hug Cuypers (23 de ani), un vârf belgian legitimat de Olympiacos; acesta nu a reuşit să se impună la Pireu iar conducerea ”câinilor” încearcă să îl achiziţioneze sub formă de împrumut.

Cele mai mari şanse de revenire în ”Groapă” la are Adam Nemec, vârful de careu fiind liber de contract. Bilinski este cel mai greu de adus, având o înţelegere valabilă cu formaţia poloneză Podbeskidzie. În privinţa lui Ţucudean trenează incertitudinea din cauza problemelor de sănătate pe care le are arădeanul, probleme care au condus mai mult sau mai puţin către despărţirea sa de CFR Cluj.

Până acum Dinamo a reuşit aducerea mijlocaşului Vlad Achim (31 de ani), venit liber de contract. Acesta a evoluat ultima dată la Viitorul Constanţa. De asemenea, ”câinii” l-au luat şi pe Janusz Gol, un mijlocaş polonez care a fost legitimat ultima oară la KS Cracovia.  

Afla mai multe despre: dinamocontratransferuri 

viewscnt
Articole similare