Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Doi fotbalişti importanţi din Liga 1, ocoliţi de FCSB. De ce nu vin: "E interesant, dar în 4-3-3 eu nu-l văd" | EXCLUSIV

Doi fotbalişti importanţi din Liga 1, ocoliţi de FCSB. De ce nu vin: "E interesant, dar în 4-3-3 eu nu-l văd" | EXCLUSIV

FCSB

Comentarii

Managerul general de la FCSB, Mihai Stoica, susţine că Octavian Vâlceanu (25 de ani) şi Ronaldo Deaconu (24 de ani) nu sunt variante pentru echipa pe care o reprezintă. Oficialul a oferit motivele deciziei pentru fiecare.

Mihai Stoica, despre Vâlceanu şi Deaconu

Expertul Telekom Sport a oferit câteva detalii despre portarul Octavian Vâlceanu şi mijlocaşul Ronaldo Deaconu, amândoi de la Gaz Metan Mediaş. În ciuda informaţiilor care indicau o posibilă venire a celor doi, în trecut, Mihai Stoica a susţinut contrariul. 

FCSB nu a fost interesată niciodată de cei doi jucători. În poartă, Andrei Vlad e de neclintit, iar Toni Petrea are variante suficiente pentru a beneficia de siguranţă pe acel post, în timp ce Ronaldo Deaconu nu s-ar încadra în sistemul 4-3-3 aplicat la echipa din Berceni. 

"Nu s-a pus niciodată problema să vină Vâlceanu. Îl ştiu de la Domneşti, dar nu s-a pus problema să aducem un alt portar. Îl avem pe Vlad, al doilea portar român considerat de selecţioner. Îi avem pe Tîrnovanu, Straton, cu experienţă. Îl avem pe Ducan, unul dintre primii cinci portari din Liga 1. De ce să mai aducem portari? 

Nu s-a pus problema să-l vrem pe Ronaldo Deaconu. Niciodată. E interesant, dar în 4-3-3 eu nu-l văd. Nici pe Budescu nu-l văd în 4-3-3, dar el e special. Schimbi sistemul pentru el. El, Valentin Gheorghe....

Noi, pe poziţia asta, îi avem pe Olaru, Tănase, Oaidă, care se pregăteşte extraordinar, Musi, în care văd o perspectivă extraordinară, care la 17 ani e de un real talent", a declarat Mihai Stoica pentru Telekom Sport. 

Ronaldo Deaconu şi-a depus memoriu împotriva lui Gaz Metan, dar şi-a retras cererea la câteva zile distanţă. 

Afla mai multe despre: fcsbmihai stoicaoctavian valceanuronaldo deaconu 

viewscnt
Articole similare