Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Dorinel Munteanu nu s-a putut abţine şi a spus lucrurilor pe nume. Ce crede despre Ianis Hagi: "Noi, toţi, îl comparăm cu Gică, dar..."

Dorinel Munteanu nu s-a putut abţine şi a spus lucrurilor pe nume. Ce crede despre Ianis Hagi: "Noi, toţi, îl comparăm cu Gică, dar..."

Fotbal intern

Comentarii

Fostul internaţional Dorinel Munteanu a declarat că Ianis Hagi nu poate fi comparat deocamdată cu tatăl său şi a punctat că mijlocaşul de 20 de ani ar merita doar două-trei milioane de euro în momentul de faţă, deşi se vorbeşte de sume mult mai mari.

"Noi toţi îl comparăm cu Gică, să facă diferenţa, să fie sclipitor în orice moment... Nu e încă la nivelul lui Gică Hagi", a declarat Dorinel Munteanu, la Telekom Sport.

Cel mai selecţionat fotbalist din istoria naţionalei României crede că în acest moment niciun jucător român nu valorează 15-20 de milioane de euro, cu atât mai puţin Ianis Hagi.

"Nu, absolut nu. Noi ne jucăm cu cifrele, aruncăm nişte.... Eu am trăit şi ştiu care sunt cerinţele fotbalului european. O echipă, să dea 15 sau 20 de milioane, cum visăm noi şi aruncăm toate sumele pe aici, este foarte greu. Este imposibil din punctul meu de vedere. Faptul că noi am vândut nişte jucători cu 7-8 milioane şi s-au întors înapoi .... asta este valoarea fotbalului românesc. Nu putem să sperăm.

Dacă tot s-a vehiculat de Ianis, să se ducă să joace, să se ducă pe 2-3 milioane, să joace, să confirme... Aşa putem creşte în fotbalul european.

Ianis Hagi, dacă va prinde vreo echipă... Este clar, dacă îl vinde pe 5 milioane... N-aş crede, deşi poate ne-am dori, ca români, să joace titular din primul minut. Dacă dau 50 de milioane, au răbdare cu el, poate un retur sau un campionat, poate îşi revine într-un an de zile sau şase luni, dar este foarte greu", a mai spus Dorinel Munteanu.

 

Afla mai multe despre: ianis 

viewscnt
Articole similare