Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

”E o glumă?!” Înlocuitor surpriză pentru Koeman la Barca! Anunţul spaniolilor

”E o glumă?!” Înlocuitor surpriză pentru Koeman la Barca! Anunţul spaniolilor 
galerie foto

FC Barcelona

Comentarii

Rezultatele slabe ale lui Koeman la Barca, ar putea aduce o mutare şoc pe Camp Nou.

Barcelona s-a încurcat pe terenul lui Levante, care a revenit incredibil în al doilea act. Catalanii au început excelent partida, iar după primele 45 de minute, meciul părea deja rezolvat. Messi a deschis scorul cu o execuţie superbă. Pedri a marcat al doilea gol, din pasa lui Dembele. În actul secund, Levante a restabilit egalitatea în decurs de trei minute. Melero a înscris primul. Apoi, Morales a prins un voleu excepţional şi a punctat pentru a 13-a oară în acest sezon. Catalanii au reacţionat bine şi nu a durat decât cinci minute pânăm când au preluat din nou conducerea. Dembele l-a învins pe Fernandez. Echipa din Valencia nu a cedat şi până la urmă, Sergio Leon a înscris şi el şi a trimis meciul spre Madrid.

A fost se pare meciul care a pecetluit soarta titlului în La Liga, Atletico devenind mare favorită, mai ales după victoria cu Real Sociedad.

La Barca ar fi început deja planurile pentru numirea viitorului antrenor. Deşi Xavi Hernandez era marele favorit, se zvoneşte că legenda Barcelonei ar fi refuzat să vină în acest moment al carierei sale pe Camp Nou.

Diariogol scrie că Laporta are pe lista sa mai multe nume, inclusiv Jurgen Klopp, Garcia Pimienta (antrenorul echipei secunde), Thierry Henry sau Gabriel Milito. Sursa citată vine şi cu un alt nume, cu adevărat surprinzător: ”Atenţie, pentru că în ultimele ore, un nume a început să prindă contur şi a generat o mulţime de reacţii pe reţelele de socializare” scrie Dairiogol.

”Este o glumă?” sau ”Ar fi antrenorul care ne va ruina complet” au scris fanii pe reţelele de socializare, atunci când au văzut ştirea că Jordi Cruyff, fiul marelui Johann Cruyff, ar putea fi alegerea Barcelonei ca antrenor.

Jordi Cruyff este de ceva timp pe agenda lui Laporta, dar nu pentru a deveni antrenor ci pentru funcţia de secretat tehnic al clubului. Totuşi, există informaţii că Jordi ar putea fi opţiunea surpriză a conducerii catalane. 

În vârstă de 47 de ani, Jordi a fost fotbalist la Barca şi Manchester United, dar a bifat şi experienţe la Celta Vigo, Alaves, Espanyol sau Metalurg Doneţk.  A început să antreneze în Malta, în 2009, apoi a bifat experienţe ca director sportiv la AEK Larnaca şi Maccabi Tel Aviv, dar şi ca antrenor la Maccabi Tel Aviv, Chongqing Dangdai Lifan, naţionala Ecuadorului şi, în prezent, la Shenzhen, în China.

Afla mai multe despre: antrenor barcelonajordi cruyff 

viewscnt
Articole similare