Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Echipa de baschet masculin a României a suferit o nouă înfrângere în preliminariile lui EuroBasket 2021

Echipa de baschet masculin a României a suferit o nouă înfrângere în preliminariile lui EuroBasket 2021

Baschet

Comentarii

Naţionala de baschet masculin a României a fost învinsă luni, în deplasare, de reprezentativa Israelului, scor 87-63 (43-38), în cea de-a doua partidă din grupa A a preliminariilor EuroBasket 2021, faza a doua.

Principalii marcatori ai meciului au fost Avdija 21 puncte, pentru Israel, respectiv Dragoste 11, pentru România.

În aceeaşi etapă, Polonia a produs surpriza grupei, în deplasare, cu Spania, scor 80-69, astfel că după două etape, Israel este lider, cu 4 puncte, urmată de Polonia şi Spania, cu câte 3, şi România 2 puncte.

În prima etapă, tricolorii au cedat la Cluj-Napoca, în compania Spaniei, cu 71-84.

Următoarea ”fereastră” de meciuri în grupă va fi în 27 şi 30 noiembrie, tricolorii urmând a juca cu Polonia pe teren propriu şi cu Spania în deplasare.

Primele trei echipe din fiecare din cele opt grupe se vor califica la turneul final, care va fi găzduit între 9-21 septembrie 2021 de patru naţiuni – Cehia, Georgia, Germania şi Italia. Gazdele joacă şi ele în calificări, dar au asigurate locurile la turneul final, indiferent pe locul vor încheia grupa, din care vor mai merge astfel doar două echipe.

Echipele de pe locul 4 în grupe, care nu ajung la EuroBasket 2021, vor intra în faza a doua a calificărilor pentru turneul final al Campionatului Mondial 2023.

Afla mai multe despre: baschetromaniaeurobasket 

viewscnt
Articole similare