Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

ECHIPE DE LEGENDĂ | Perioada de glorie a Milanului din anii 2000. De la "Ti ricordi Manchester" la dezastrul de la Istanbul şi revanşa de la Atena

ECHIPE DE LEGENDĂ | Perioada de glorie a Milanului din anii 2000. De la "Ti ricordi Manchester" la dezastrul de la Istanbul şi revanşa de la Atenagalerie foto

EURO

Comentarii

În 2001, Silvio Berlusconi lua una dintre cele mai bune decizii ca proprietar al lui AC Milan. Omul de afaceri îl numea principal pe Carlo Ancelotti, care avea să devină unul dintre cei mai buni antrenori din istoria rossonerilor.

La Milan, a reuşit să stea 8 sezone şi datorită unor fotbalişti de talie mondială. Paolo Maldini a fost jucătorul reprezentativ. Format la academia clubului, stâlpul din centrul apărării a debutat la echipa mare la 16 ani şi nimeni nu a mai putut să îi ia locul până s-a retras. 

Înainte de Milan, Ancelotti le antrenase pe Reggiana, Parma şi Juventus, dar pe San Siro a avut parte de o misiune aparte. Berlusconi îşi dorea şi investea pe măsură pentru ca echipa sa să domine în Serie A şi în Liga Campionilor. Cu jucători precum Nesta, Gattuso, Kaka, Inzaghi, Seedorf, Shevchenco şi Crespo, Milan a început să câştige primele trofee la doi ani după numirea lui Ancelotti. Primul succes a fost chiar trofeul Ligii, cucerit după o finală cu Juventus. Pe Old Trafford, a fost un 0-0 italian după 120 de minute, iar finala s-a decis în urma loviturilor de departajare.

 

În 2004, Milan a bifat şi titlul cu Ancelotti, iar în 2005, a jucat din nou finala Ligii Campionilor. Duelul cu Liverpool de la Istanbul avea să fie cea mai dramatică înfrângere din istoria clubului. Rossoneri au condus cu 3-0, au fost egalaţi şi au pierdut finala după ce englezii s-au impus cu 3-2 la loviturile de departajare.

Momentul a fost depăşit cu greu. Sezonul următor, Milan nu a cucerit niciun trofeu, dar nimeni nu se aştepta că momentul revanşei va veni în 2007. Milan şi Livepool s-au întâlnit din nou în finala Ligii Campionilor. Italienii au fost mai atenţi şi au cucerit trofeul după o victorie cu 2-1. 
 
Mandatul lui Ancelotti s-a încheiat în 2009 cu opt trofee cucerite în opt ani şi a intrat în istoria clubului ca fiind primul om care a cucerit Liga Campionilor de două ori ca antrenor şi tot la fel ca jucător.  
 

 Galerie foto

Afla mai multe despre: ac milanuefa champions league 

viewscnt
Articole similare