Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Edi Iordănescu are de suferit după victoria CFR-ului. Bilaşco a vorbit în locul său: "M-a rugat să vin". Şedinţă dură în vestiarul Academicii Clinceni

Edi Iordănescu are de suferit după victoria CFR-ului. Bilaşco a vorbit în locul său: "M-a rugat să vin". Şedinţă dură în vestiarul Academicii Clinceni

CFR Cluj

Comentarii

Oficialul lui CFR Cluj, Marius Bilaşco, a oferit declaraţii în locul antrenorului Edi Iordănescu, la finalul victoriei cu Academica Clinceni, după ce tehnicianul s-a resimţit. De cealaltă parte, Ilie Poenaru şi-a băgat fotbaliştii în şedinţă la pauză.

Reacţii după CFR Cluj - Academica Clinceni 3-0

CFR Cluj a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 3-0 (0-0), echipa Academica Clinceni, în prima etapă a play-off-ului Ligii I.

Bilaşco a dat declaraţii în locul lui Edward Iordănescu, care a avut probleme cu vocea. În prima repriză, antrenorul a fost surprins nervos, din cauza ratărilor. 

"Edi şi-a pierdut vocea şi m-a rugat pe mine să vin. Există presiune, nu trebuie să ne ascundem. E clar că pentru noi începutul era extrem de important. Suntem deocamdată pe primul loc, punem presiune pe adversari şi ăsta e un lucru bun. Pentru noi, fiecare partidă din acest play-off este cu o miză şi o încărcătură uriaşă. Lupta se va da în trei în continuare, până la final", a spus oficialul lui CFR Cluj, Marius Bilaşco. 

Ilie Poenaru, după CFR Cluj - Academica Clinceni 3-0

"Sunt mai mult supărat pe maniera de joc decât de această înfrângere şi 3-0 e un scor destul de mare. Şi pe nişte greşeli, greşeli pe care am crezut că le-am eliminat, dar din nou apar greşeli, luăm goluri foarte simple, asta este dureros. Ne-au dominat, au meritat victoria, dezămăgirea este că nu am jucat.

Sincer, şi dacă se termina un rezultat de egalitate era nemeritat. Trebuie să fim sinceri că la pauză cred că trebuia să fie 3-0 la ce ocazii clare au avut. Nu ne-am concentrat la acest joc, nu ne-am prezentat aşa cum trebuia. La pauză am avut o şedinţă mai dură un pic şi le-am cerut să jucăm altceva, pentru că nu îmi place şi nu am venit aici să ne lăsăm dominaţi şi să alergăm 90 de minute după adversar. Eu nu accept înfrângerile astea aşa dureroase, eu vreau să joace. Dacă nu, o să iau măsuri şi or să vadă ei mai departe", a spus antrenorul Academicii Clinceni. 

 

Afla mai multe despre: edi iordanescucfr clujacademica clincenimarius bilascomarius croitoru 

viewscnt
Articole similare