Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Edi Iordănescu nu trecut peste remiza din etapa trecută: „Am văzut la ultimul meci practici murdare!”. Cum vede tehnicianul duelul cu Gaz Metan Mediaş

Edi Iordănescu nu trecut peste remiza din etapa trecută: „Am văzut la ultimul meci practici murdare!”. Cum vede tehnicianul duelul cu Gaz Metan Mediaş

Superliga

Comentarii

Edi Iordănescu, antrenorul formaţiei CFR Cluj, a prefeţat duelul pe care echipa sa îl va avea, duminică, de la ora 18:00, împotriva echipei Gaz Metan Mediaş.

Meciul din etapa cu numărul 24 din Liga I va avea loc pe stadionul „Gaz Metan”. 

Antrenorul CFR-ului pune presiune pe arbitri, înainte de un nou meci în Liga I. Clujenii sunt nemulţumiti după meciul din etapa precedentă, scor 0-0 cu FC Voluntari, când arbitrul nu a validat un gol în favoarea campioanei.

„Sunt mulţi factori externi care afectează rezultatele şi jocul echipelor, clima, gazonul. Există probleme şi cu terenurile pe care se antrenează echipele. Toţi factorii ăştia afectează. Mergem la Mediaş, unde joacă două echipe, nu ştiu ce vom găsi acolo. Eu nu evaluez arbitrul, nu am capacitatea asta, am spus mereu că am încredere în arbitrajul românesc, chiar dacă venim după o experienţă neplăcută, care ne-a luat două puncte. După meciul cu Voluntari, eu mi-am spus părerea despre decizii, care au fost catastrofale. A avut o seară neinspirată şi ne-a privat de două puncte. Ne dorim ca la următoarele jocuri să nu fie greşeli sau să fie greşeli care să nu influenţeze rezultatul. Îmi doresc să avem VAR, pentru că atunci factorul sportiv ar prima”, a spus Edi Iordănescu, la conferinţa de presă.

Finanţatorul lui FCSB, Gigi Becali a susţinut că CFR-ul este favorizată de către arbitri, iar Edi Iordănescu i-a răspuns: Am văzut la ultimul meci al nostru practicile murdare, am văzut că am pierdut cum am pierdut. Nu mai vreau să comentez ce zic cei de la FCSB. Eu am comentat doar despre noi, nu despre alte echipe”.

CFR este pe locul 2 în Liga I, cu 48 de puncte.

 

Afla mai multe despre: edi iordănescucfr cluj 

viewscnt
Articole similare