Experiențe împreună.
You are here:

EDITORIAL RADU OPRIŞAN | Fabrica de fotbalişti

EDITORIAL RADU OPRIŞAN | Fabrica de fotbalişti

Editoriale

Fabrica de fotbalişti. Aşa poate fi numit, fără nicio teamă de a exagera, centrul de juniori al clubului Sportul Studenţesc. Un centru dotat ca în visele oricărui antrenor, cu şase terenuri cu gazon natural, loc în care profesori precum Cornel Jurca, Ion Stoişor şi Dan Apolzan lucrau ca bezmeticii şi scoteau echipe pe bandă rulantă.

Constantin Stănici, Gabi Prodan, zis şi "Ficat", Gică Olteanu, Răzvan Lucescu şi Marius Şumudică sunt doar câteva nume care şi-au definitivat talentul în baza de lângă căminele din Regie. Prin anul 1986, echipa de seniori avea un sezon fulminant în Divizia A: vicecampioană în coasta Stelei, care aducea acasă Cupa Campionilor. La seniorii Sportului, jucau Hagi, Mircea Sandu, Iorgulescu, Cazan, Marcel Coraş! 

Povestea ce urmează arată cum se creşteau copiii pentru echipa mare. Semnatarul acestor rânduri îşi împletea destinul cu una dintre grupele de juniori, cea a lui Cornel Jurcă. Alături de Şumudică, împrumutat la un moment dat la CFR BTA, cei doi au fost aduşi înapoi de Robert, fratele lui Leo Strizu. Urma plecarea în cantonamentul de iarnă de la Pârâul Rece, la cabana Belvedere, loc tradiţional pentru Sportul. Cornel Jurcă nu putea însoţi grupa din diverse motive, astfel că toată treaba a fost preluată de un alt antrenor din club. Dan Angelescu, o prezenţă nouă, un tip impunător cu mustaţă. 

Întâlnirea în Gara de Nord, prilej pentru puştii de la Sportul să cumpere de la magazinul Rapidului calendare cu noua fotografie a giuleştenilor, faimoasele tricouri Ennerre, pentru amatorii de amintiri. Noul antrenor îi încuraja pe copii să studieze cu atenţie fotografiile pe parcursul cantonamentului. Dan Angelescu s-a dovedit a fi un excelent pedagog şi vom relata amănunte ce vor nuanţa ideea.

Traseul de alergare era până la cabana Stelei, Forban, apoi un joc pe terenul campioanei europene. Şumudică mai protesta pe drum, însă antrenorul era amuzat de acustica numelui său şi îl lăsa în pace. Seara, obosiţi, juniorii nu mai aveau energie decât să asculte poveştile profesorului, adevărate lecţii de fotbal. Deoarece Dan Angelescu făcuse o obsesie din a-i învăţa pe copii lucruri importante din istoria clubului. Avea un cult obsedant pentru Aurică Rădulescu, transmiţând elevilor săi cât de mare a fost regretatul fotbalist. 

Ca un veritabil reporter, continua povestind ca lucruri inedite din vestiarul echipei de seniori. Aşa am aflat noi, juniorii anului 1986, că fotbaliştii au mare grijă de imaginea lor, iar când merg în afara nu cumpără numai blugi sau cafea, ci şi parfumuri pe care, ce să vezi, le folosesc. Cacharel era aroma la modă în vestiarul lui Hagi şi al lui Gino Iorgulescu, iar copiii au băgat la cap. Reveniţi la Bucureşti, îi aşteptau după antrenamente pe jucătorii de la echipa mare pentru a simţi parfumul "greilor".

Profesorul Jackie Ionescu povestea peste ani: "Vestiarul Sportului era cel mai parfumat şi mai colorat din câte existau!". În plus, la una dintre ediţiile rubricii Top Interviuri, Marius Şumudică povestea cum la debutul său pentru echipa mare, Tom Cristea i-a făcut cadou un palton la modă, care l-a marcat imediat. Am înţeles aceste aspecte importante în creşterea unui fotbalist de curând, la o vizită la Academia lui Ajax Amsterdam, când George Ogăraru ne-a povestit cum echipa mare a fost adusă să se antreneze alături de copii, să mănânce împreună, în ideea ca juniorii să mişune printre idolii lor, să facă pasul următor fără niciun trac, ci natural.

S-a desfiinţat ideea ca tu, cel mai mic, să cari sacul cu mingi sau să îmi aduci geanta mie, şmecherul de la echipa mare. Toate aceste învăţături veneau la fix într-o perioadă în care interesul pentru secretele marilor fotbalişti nu era abuzat de internet. Fiecare vestiar mare a avut un profesor precum Dan Angelescu, Mircea Lucescu sau Mircea Rednic, cel care le aducea colegilor de la Rapid, la fiecare plecare în Belgia, ghete sau alte lucruri pe care nu le găseai atunci în ţară, dar care făceau diferenţa.

Decathlon era doar în Belgia, iar listele kilometrice ale lui Mircea erau legendare, Mutică şi Pancu doreau ciorapi termici, Ghioane dorea chiloţi pentru joc, iar alţii cereau vitamine. La întoarcere, Opelul de teren al lui Mircea era burduşit precum sania lui Moş Crăciun. 

Mulţumim, domn' profesor!

Comentarii
viewscnt