Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

El e atacantul pentru care Becali a oferit 3 milioane de euro la recomandarea lui Adi Ilie! A rămas cu un regret uriaş

El e atacantul pentru care Becali a oferit 3 milioane de euro la recomandarea lui Adi Ilie! A rămas cu un regret uriaşgalerie foto

FCSB

Comentarii

În urmă cu 10 ani, Gigi Becali era gata să facă cel mai scump transfer din istoria Stelei. La recomandarea lui Adrian Ilie, patronul roş-albaştrilor era aproape să-l cumpere pentru 3 milioane de euro pe Nabil Baha.

Unul dintre cei mai de succes atacanţi marocani din ultimii ani putea ajunge în 2008 în România. Agentul fotbalistului a recunoscut de altfel discuţiile cu gruparea bucureşteană, dar în cele din urmă, patronul Stelei de la acea vreme nu a considerat că Baha merita investiţia. S-a înşelat!

Malaga, formaţia care i-a rămas în suflet

Nabil Baha a început fotbalul în Franţa, la Montpellier, dar a debutat cu adevărat în fotbalul mare la Naval. 2004 este anul care îl găseşte în Portugalia la Braga, iar din 2005 ajunge în fotbalul spaniol. A fost achiziţionat de Ferrol, apoi a mai jucat pentru Ponferradina, unde a punctat de 10 ori în 20 de meciuri.

Scouterii celor de la Malaga l-au remarcat pe Nabil Baha, care semna în 2007 un contract pe 4 ani cu gruparea de pe La Rosaleda. Aici, Nabil a devenit o adevărată legendă.

Iubit de fani şi respectat de coechipieri, marocanul a fost la un pas să plece după numai un sezon, la capătul unei aventuri care se putea termina tragic pentru Malaga. Formaţia avea mari probleme financiare, dar Baha s-a ţinut tare.

A fost şi momentul în care Steaua a vrut să profite de ocazie şi să-l transfere, dar Baha a refuzat să plece de la Malaga, iar Becali nu a considerat că merită investiţia de 3 milioane de euro. Adrian Ilie, pe atunci Manager Sportiv la Steaua, a anuntat că gruparea bucureşteană a facut atunci oferte intre 1,5 si 2.5  milioane de euro pentru 7 jucatori din străinătate, iar Nabil Baha era unul dintre ei. N-a mai ajuns la Steaua, o mutare care poate schimba atât cariera fotbalistului, cât şi performanţele roş-albaştrilor.

Trei ani mai târziu a semnat cu AEK Atena, după 30 de goluri în 115 meciuri pentru Malaga. A făcut-o ca jucător liber de contract, moment în care interesul Stelei, se spune, s-ar fi reactivat. Baha a ales Grecia, unde nu a reuşit însă să impresioneze. S-a retras în 2016 în Maroc, de la FUS Rabat, după ce mai bifase experienţe la Sabadell şi Dalian Aerbin, în China.

Ce face în prezent

În continuare respectat şi apreciat la Malaga, Nabil Baha a păstrat relaţia cu gruparea spaniolă. Este scouter al clubului pentru zona Maroc şi s-a apucat de antrenorat la Fath Union Sport (FUS Rabat) echipa de unde s-a retras în fotbalul mare. Aici, Baha este în prezent antrenor secund: ”Îmi place ce fac. Simt o responsabilitate foarte mare şi iubesc faptul că am rămas în fotbal” mărturiseşte Baha. 

A regretat că n-a plecat la momentul potrivit

”Au fost momente pe care le regret, cu toate că în viaţă nu e bine să regreţi niciodată paşii pe care i-ai făcut. Am greşit când am semnat cu Braga. Aveam atunci ofertă de la Le Havre şi Brescia, echipe care dădeau mai multe şanse tinerilor. La Malaga m-am simţit cel mai bine. Mi-era greu să plec din Spania, dar poate era bine să o fac mai devreme. Au fost oferte şi mai bune pentru mine, inclusiv când eram la Sabadell. Am ales atunci China pentru că nu credeam că mai pot juca în Europa” îşi amintea Nabil Baha, într-un interviu acordat presei spaniole.

Afla mai multe despre: nabil bahagigi becali 

viewscnt
Articole similare