Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Emmanuel Macron nu i-a uitat! Campionii mondiali francezi vor primi Legiunea de onoare pe 4 iunie

Emmanuel Macron nu i-a uitat! Campionii mondiali francezi vor primi Legiunea de onoare pe 4 iunie
Comentarii

Kylian Mbappe şi ceilalţi componenţi ai selecţionatei de fotbal a Franţei, câştigătoarea titlului mondial în vara anului trecut, vor primi Legiunea de onoare din partea preşedintelui francez Emmanuel Macron, în cadrul unei ceremonii care va avea loc pe 4 iunie, la Palatul Elysee.

"Les Bleus" au cucerit Cupa Mondială, pentru a doua oară în istoria fotbalului francez, după o finală câştigată în faţa reprezentativei Croaţiei, iar Preşedinţia franceză a anunţat imediat după acest succes că jucătorii vor fi recompensaţi cu Legiunea de onoare, la o dată care va fi comunicată ulterior.

"Nu vreau să spun că este o recunoaşte, ci este un privilegiu, o onoare, să fiu primit la Elysee de preşedintele Macron. Este un moment solemn şi vom trăi acest privilegiu alături de familiile şi apropiaţii noştri", a declarat selecţionerul Franţei, Didier Deschamps, în cursul unei conferinţe de presă.

De menţionat că Deschamps a mai fost decorat cu Legiunea de onoare şi după prima Cupă Mondială cucerită de Franţa, în 1998, când actualul selecţioner era căpitanul naţionalei "cocoşului galic".



Înaintea ceremoniei de la Palatul Elysee, Emmanuel Macron se va deplasa în cantonamentul de la Clairefontaine, pentru a vizita selecţionata feminină a Franţei, cu trei zile înaintea meciului de deschidere a Cupei Mondiale feminine de fotbal (7 iunie - 7 iulie), împotriva echipei Coreei de Sud, pe stadionul Parc des Princes din Paris.

Afla mai multe despre: franta 

viewscnt
Articole similare