Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Enes Sali a dispărut de la Farul în urma debutului la naţională! Ce s-a întâmplat cu tânărul fotbalist: ”Era logic” | EXCLUSIV

Enes Sali a dispărut de la Farul în urma debutului la naţională! Ce s-a întâmplat cu tânărul fotbalist: ”Era logic” | EXCLUSIVgalerie foto

Farul Constanța

Comentarii

Gică Hagi a oferit ultimele detalii despre Enes Sali, juniorul-senzaţie al Ligii 1.

În turul actualului campionat, Enes Sali a devenit cel mai tânăr debutant din istoria Ligii 1, având doar 15 ani când şi-a făcut prima apariţie.

Apoi a urmat primul gol pentru tânărul fotbalist, tot la doar 15 ani, venit într-o victorie cu 5-1 împotriva celor de la Academica Clinceni, de asemenea un record.

În urma reuşitei, Sali a fugit direct la Hagi, care l-a îmbrăţişat şi l-a felicitat.

Având origini din Turcia şi fiind crescut în Canada, mai mult naţionale se interesau de serviciile lui Enes Sali, astfel că Mirel Rădoi l-a convocat la prima reprezentativă a României.

Pentru a nu putea să reprezinte altă naţională, dacă are sub 21 de ani, un jucător trebuie să dispute cel puţin trei partide pentru altă selecţionată.

Enes Sali are deja una, după ce a fost debutat de Rădoi împotriva lui Liechtenstein, astfel că dacă va mai juca două meciuri sub tricolor, nu va putea să le aleagă pe Turcia sau Canada.

În orice caz, jucătorul însumase opt apariţii la Farul înaintea debutului la naţională, dar de atunci a mai prins doar trei meciuri.

Fanii se întrebau ce s-a întâmplat cu tânărul fotbalist, iar Gică Hagi a dezvăluit răspunsul: nimic.

Ce s-a întâmplat cu Enes Sali în urma debutului la echipa naţională

Fiind încă la o vârstă fragedă, cei de la Farul au decis că ar fi mai benefic pentru dezvoltarea lui Enes Sali să iasă puţin din ”lumina reflectoarelor”.

El nu e tânăr, e enervant de tânăr, e foarte tânăr, e prea tânăr! De abia a împlinit 16 ani.

I s-au întâmplat atâtea în patru luni, că era logic ca la un moment dat mai mult să-l antrenam, mai mult să vorbim cu el, să-l dezvoltăm, să se obişnuiască cu ritmul şi cu intensitatea şi cu presiunea.

Practic, va veni, va apărea. Nu e vreo problemă cu el, absolut nimic. Nu se pune problema, iubeşte fotbalul”, a declarat Gică Hagi, pentru Telekom Sport.

Afla mai multe despre: enes sali 

viewscnt
Articole similare