Experiențe împreună.
You are here:

"Episodul 3" al confruntării greilor Tyson Fury şi Deontay Wilder a fost amânat din cauza pandemiei de coronavirus

"Episodul 3" al confruntării greilor Tyson Fury şi Deontay Wilder a fost amânat din cauza pandemiei de coronavirus

Box

Comentarii

Cel de-al treilea meci dintre boxerul britanic Tyson Fury, campionul mondial en titre la categoria grea, versiunea WBC, şi pugilistul american Deontay Wilder, prevăzut pe 18 iulie la Las Vegas (Nevada), a fost amânat din cauza pandemiei de coronavirus, a anunţat unul dintre promotori, citat de AFP.

Comisia sportivă a statului Nevada a interzis toate sporturile de luptă pe teritoriul acestui stat, ceea ce a făcut ca disputarea meciului să fie şi mai complicată. Prin urmare, fanii boxului vor mai avea de aşteptat înainte de a-i vedea din nou faţă în faţă pe Fury şi Wilder, pentru a treia oară. În decembrie 2018, la prima lor luptă, cei doi boxeri au terminat nedecis, la Los Angeles, iar Wilder şi-a păstrat centura, pe care a cedat-o apoi lui Fury la capătul revanşei de luna trecută, pe care britanicul a câştigat-o în mod clar, prin KO tehnic în runda a 7-a.

"Toată lumea trebuie să facă un pas în spate. Boxul nu este izolat în faţa situaţiei generate de Covid-19, care a oprit sportul mondial", a declarat Bob Arum, patronul societăţii Top Rank, adăugând că "lupta ar putea avea loc la începutul lunii octombrie".

"Nu am putut garanta boxerilor că evenimentul va avea loc la această dată (18 iulie). Ar fi fost imposibil să-i convingem pe ei sau pe noi înşine. Unde se puteau antrena pentru asta? Cum am fi putut vinde bilete? Nu avea niciun sens", a adăugat impresarul, chestionat de postul ESPN.

"Este absolut ridicol să spunem că lupta are loc, în timp ce britanicii nu pot veni nici măcar să asiste", a insistat Bob Arum, referindu-se la restricţiile de călătorie care afectează atât Statele Unite, cât şi Marea Britanie, în timp ce cazinourile din Las Vegas, inclusiv cel care trebuia să găzduiască meciul, MGM Grand, sunt închise.

 

 

viewscnt
Articole similare