Experiențe împreună.
You are here:

Eroare? Răsturnare de situaţie după ce FCSB a pierdut la "masa verde" în Cupa României!

Eroare? Răsturnare de situaţie după ce FCSB a pierdut la "masa verde" în Cupa României!

CFR Cluj

Comentarii

FCSB a fost eliminată fără să joace din optimile Cupei României, cu FC Voluntari, din cauza situaţiei din cadrul lotului. Mihai Stoica a anunţat că s-a dorit amânarea partidei cu o zi, dar nici FC Voluntari sau CFR Cluj nu ar fi fost de acord. Totuşi, Marius Bilaşco, vorbind în numele echipei pe care o reprezintă, a susţinut contrariul.

CFR Cluj răspunde după declaraţiile lui Mihai Stoica

FRF a anunţat, oficial, că meciul FC Voluntari - FCSB a fost abandonat, după ce Edward Iordănescu nu a putut pune 13 jucători pe foaia de joc. Din informaţiile Telekom Sport, FCSB ar fi dorit ca partida să se joace joi, dar cum FC Voluntari evoluează sâmbătă în campionat, această variantă a picat. "Probabil fără acordul adversarilor noştri sau al adversarilor adversarilor noştri din viitoarea partidă de campionat, nu s-a putut schimba data din 27 în 28. Prin urmare, meciul de miercuri nu va avea loc.

P.S. În locul celor de la CFR, aş fi acceptat să joc duminică cu Voluntari, după ce adversarii au jucat joi. Asta dacă i-a întrebat cineva dacă sunt de acord", a scris MM Stoica, pe Facebook. 

Oficialul lui CFR Cluj, Marius Bilaşco, şi antrenorul Dan Petrescu au ajuns la aceeaşi concluzie: campioana şi-ar fi dorit ca FC Voluntari - FCSB să se joace. Doar că echipa din Gruia nu a primit o solicitare oficială pentru modificarea programului. 

"El are dreptate cu ultima parte, dacă ne-ar fi întrebat cineva în mod oficial. Nu înţeleg ce a urmărit cu această declaraţie, mută presiunea dintr-o parte în alta, dar noi nu înţeleg ce legătură avem cu această poveste. (n.r. - CFR a fost întrebată să decaleze meciul cu Voluntari?) Nu am primit o solicitare legată de acest meci în mod oficial", a declarat Marius Bilaşco pentru Telekom Sport. 

Mai mult, liderului din Liga 1 i-ar fi convenit ca FC Voluntari să joace la mijlocul săptămânii, înainatea partidei directe din Gruia, care are loc sâmbătă, de la 21:30: "Teoretic, era în folosul nostru ca adversarul (n.r. - FC Voluntari) să aibă un meci până la meciul cu noi din moment ce erau angrenaţi în această competiţie, nu? Dar nu ţine de noi, dacă am fi primit această solicitare, cu siguranţă am fi analizat ce se petrece. Am încercat atunci când am fost angrenaţi în competiţii europene şi am avut Covid, anul trecut în Europa League... Am făcut nişte demersuri să amânăm nişte meciuri, dar n-am avut succes", a mai spus Bilaşco. 

Dan Petrescu şi-ar fi dorit ca FCSB să nu piardă la "masa verde" în Cupa României

"Era bine să aibă şi ei meciuri, şi Voluntari. Noi jucăm cu Voluntari, ei se odihnesc şi vin aici fresh, e normal că ne doream să se joace. Nu cred că e corect să se piardă la 'masa verde', nu sunt de acord să piarda FCSB meciul la 'masa verde', era normal să se rejoace acest meci", a precizat Dan Petrescu în cadrul unei conferinţe de presă.

 

viewscnt
Articole similare