Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Eroul din meciul cu Danemarca, Denis Drăguş: ”După părerea mea, când vii aici, trebuie să mori pe teren”

Eroul din meciul cu Danemarca, Denis Drăguş: ”După părerea mea, când vii aici, trebuie să mori pe teren”

Echipa națională

Comentarii

Reprezentativa U21 a României a câştigat cu 1-0 ultimul joc de verificare din cadrul cantonamentului de pregătire pe care l-a desfăşurat în Spania.Tricolorii au învins selecţionata Danemarcei, formată din jucători născuţi începând cu 1 ianuarie 1998, pe care o vor avea adversară şi în preliminariile pentru EURO 2021.

Jucătorii pregătiţi de Mirel Rădoi au controlat jocul, înscriind însă o singură dată, prin Denis Drăguş (42) şi ratând alte ocazii prin Dragoş Nedelcu, Florinel Coman sau Vlad Dragomir.

Denis Drăguş a marcat în minutul 42 un super gol şi a declarat la finalul partidei că simte că s-a spart ghinionul: ”Mă simt bine, mă bucur că am reînceput să marchez. Mă bucur că am dat şi golul decisiv şi am reuşit să ne impunem. Mă bucur că, după mult timp, mingea de data asta a vrut să intre în poartă. Şi sper şi la echipa de club să menţin aceeaşi linie. Pentru mine, cât şi pentru ceilalţi colegi ai mei, să fii prezent aici la echipa naţională, mai ales că suntem foarte mulţi, o concurenţă foarte mare...după părerea mea, când vii aici, trebuie să mori pe teren”

Vedeta lui Gică Hagi de la Viitorul nu se sperie de concurenţa mare de la echipa naţională de tineret: ”E o concurenţă mare şi noi sperăm, atât eu cât şi colegii mei, să ne facem treaba cât mai bine şi să îi facem selecţia mai grea domnului Mirel. Noi suntem încrezători, mai ales că am jucat cu una dintre cele mai bune la nivelul ăsta şi la nivel de seniori, Spania. Sperăm să ne ridicăm şi când vom fi toţi jucătorii disponibili, pentru European, ştiind că avem şi la naţionala mare foarte mulţi jucători. Noi când vom fi în formaţie completă sperăm să ne impunem acolo” a declarat Drăguş la finalul partidei.

Fotbalistul Viitorului recunoaşte importanţa cuvintelor venite de la antrenorul său Gheorghe Hagi: ”Orice cuvânt venit de la Mister mă ajută. Îi mulţumesc că e alături de mine şi, chiar când nu am înscris, mi-a dat încredere şi m-a ajutat să trec peste această pasă proastă” a mai spus acesta la finalul meciului cu Danemarca.

Afla mai multe despre: denis drăguş 

viewscnt
Articole similare