Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

”Este Universitatea Craiova dependentă de Mitriţă?” Laurenţiu Reghecampf recunoaşte. ”Clar!”. Antrenorul oltenilor a anunţat noi transferuri la gruparea din Bănie

”Este Universitatea Craiova dependentă de Mitriţă?” Laurenţiu Reghecampf recunoaşte. ”Clar!”. Antrenorul oltenilor a anunţat noi transferuri la gruparea din Bănie

Superliga

Comentarii

Universitatea Craiova a obţinut prima victorie de la revenirea lui Laurenţiu Reghecampf, scor 1-0, contra lui Hermannstadt. Andrei Ivan a înscris singurul gol al meciului.

Echipa lui Marius Măldărăşanu a fost la un pas să obţină un punct în al şaselea minute de prelungire, dar Popescu a intervenit fantastic la şutul lui Biceanu. În urma acestui rezultat, Universitatea Craiova a urcat, pentru moment, până pe locul doi în clasament. În următoarea etapă, gruparea din Bănie se va deplasa în Copou pentru duelul cu Poli Iaşi.

Reghecampf recunoaşte: Craiova, dependentă de Mitriţă!

După meci, Laurenţiu Reghecampf, antrenorul oltenilor, a recunoscut că echipa a respirat în primele etape prin Mitriţă. Fostul jucător al lui PAOK a contribuit decisiv la toate golurile marcate de alb-albaştrii, iar în această seara a obţinut lovitura de pedeapsă transformată de Andrei Ivan.

”Cred că am început bine. Am marcat, puteam să ne desprindem. Am întîlnit o echipă despre care ştiam că joacă un fotbal foarte bun. Le-am spus băieţilor să încerce să mai marcheze o dată să fie mai relaxaţi. Au avut o şansă mare la final. Puteam fi egalaţi. 

(n.r. Este dependentă Craiova de Mitriţă?) Dacă analizăm tot ce s-a întâmplat până acum, clar. Are o tehnică foarte bună, are explozie. Din păcate, trebuia să mai marcăm un gol. Alex este în formă. Suferim în anumite momente pe faza de apărare. Trebuie să mai lucrăm la acest lucru.

(n.r. despre revenirea lui Baiaram) Reacţia lui a fost foarte bună. Îl cunosc foarte bine. Mă aştept la mai mult de la el.

(n.r. despre ocazia lui Hermannstadt din prelungiri) Sunt obişnuit cu astfel de momente. Vom analiza. Ne-a salvat Popică (n.r. Popescu) în ultima secundă şi asta este.

(n.r. Unde ar mai trebui lucrat pentru ca Universitatea Craiova să se lupte la titlu) Una este să vrei şi alta este să poţi. Trebuie să faci foarte multe lucruri. Nu este uşor să câştigi un titlu. Trebuie să facem sacrificii. Unii jucători trebuie să iasă din zona de confort, dar asta este datoria mea, să îi trezesc şi să îi pun la muncă. O să încerc să aduc câţiva jucători. Vreau concurenţă. Vreau 24-25 de jucători. Deocamdată nu vorbim de plecări, doar de veniri”, a spus Laurenţiu Reghecampf după meciul cu Hermannstadt.

Afla mai multe despre: reghecampfcraiovahermannstadt 

viewscnt
Articole similare