Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

EURO 2020 | Italia - Austria 2-1(dp). Squadra Azzurra a avut nevoie de prelungiri, dar băieţii lui Mancini s-au calificat în sferturile finală

EURO 2020 | Italia - Austria 2-1(dp). Squadra Azzurra a avut nevoie de prelungiri, dar băieţii lui Mancini s-au calificat în sferturile finală

EURO 2020

Comentarii

Italia a reuşit să se califice în sferturile de la Euro 2020, în urma meciului câştigat 2-1 cu Austria. Chiesa şi Pessina au punctat în prelungiri pentru italieni, Kalajdzic pentru austrieci.

Reprezentativa Italiei s-a calificat în sferturile de finală ale Campionatului European, trecând în optimi de naţionala Austriei, sâmbătă seară, scor 2-1 după prelungiri, pe stadionul Wembley, la Londra.

Au marcat Chiesa ’95 şi Pessina ‘105 pentru italieni, respectiv Kalajdzic ‘114 pentru Austria.

În minutul 65, un gol al austriacului Arnautovic a fost anulat pentru ofsaid, după consultarea VAR.



 Partida a fost arbitrată de englezul Anthony Taylor, ajutat de conaţionalii săi Gary Beswick şi Adam Nunn. Arbitri VAR au fost englezii Stuart Attwell, Chris Kavanagh şi Lee Betts şi olandezul Pol van Boekel, iar arbitru de rezervă a fost delegat elveţianul Sandro Scharer.

31 de meciuri fără înfrângere au ”ragazzi” lui Roberto Mancini, un record absolut pentru Italia. În sferturile de finală, Italia va juca împotriva câştigătoarei confruntării Belgia – Portugalia, în 2 iulie, la Munchen.

Tot sâmbătă, Danemarca a ajuns în sferturi trecând în optimi de Ţara Galilor, scor 4-0, la Amsterdam.


Italia - Austria 2-0 (Chiesa 95, Pessina 105)

Echipele de start:

  • Italia: Donnarumma - Di Lorenzo, Bonucci, Acerbi, Spinazzola - Barella, Jorginho, Verratti - Berardi, Immobile, Insigne
  • Austria: Bachmann - Lainer, Hinteregger, Dragovic, Alaba - Grillitsch - Laimer, Schlager, Sabitzer, Baumgartner - Arnautovic

Min 120. S-a încheiat partida.

Min 114. Goool Austria! Kalajdzic reuseşte un gol senzaţional! Un corner îl găseşte pe înaltul atacant, care se aruncă pentru a lovi mingea cu capul şi trimite în plasă dintr-un unghi imposibil.

Min 107. Un şut de la distanţă al austriecilor îi pune probleme lui Donnarumma, însă portarul se întinde şi parează.

Min 106. A început a doua repriză de prelungiri.

Min 105. S-a încheiat prima repriză de prelungiri.

Min 105. Goool Italia!! O bâbâială în careu îi oferă mingea lui Pessina, iar jucătorul Atalantei trimite balonul în plasă.

Min 104. O lovitură liberă executată de Insigne se duce spre vinclul porţii austriace, dar Bachmann se opune.

Min 95. Goool Italia!! Chiesa deschide, în sfârşit, scorul, după ce o centrare a lui Spinazzola l-a găsit în careu. Acesta preia, îşi întoarce adversarul şi trimite un şut puternic, în plasa laterală.

Min 94. Chiesa ajunge în careul austriecilor, dar şutul său este uşor prins de Bachmann.

Min 91. A început prima repriză de prelungiri.

Min 90. Final. Partida intră în prelungiri

Min 83. Iese Immobile şi intră Belotti la italieni. Mancini apelează şi la Chiesa în locul lui Berardi

Min 82. Centrare bună a lui Spinazzola, dar Berardi preferă o semi foarfecă în locul unei preluări şi a unui şut. Ocazie pentru italieni

Min 67. A intrat Locatelli. Cel sacrificat este Verratti. De asemenea, în locul lui Barella intră Pessina.

Min 65. Gol anulat Austria! Marko Arnautovic reuşeşte să marcheze cu capul, după pasa decisivă a lui David Alaba. După consultarea VAR, centralul Anthony Taylor anulează reuşita

Min 61. Şut expediat de Sabitzer, dar mingea este deviată în corner

Min 55. Acţiune periculoasă a italienilor cu Insigne în prim plan. Pătrundere vijelioasă în flancul stâng, dar centrarea sa este îndepărtată de Alaba

Min 49. Lovitură liberă pentru Austria de la marginea careului mare. Execută starul de la Real Madrid, David Alaba, dar mingea trece atât peste zid, cât şi peste poartă. Ocazie bună pentru austrieci.

Min 46. A început repriza a doua a meciului

Min 45. S-a încheiat prima repriză.

Min 43. Spinazzola îi dă din nou emoţii lui Bachmann, şutul fundaşului fiind blocat în corner de portar.

Min 32. Bară Italia! Immobile prinde un şut fulgerător de la distanţă, care loveşte bara înainte de a ieşi. Portarul era spectator.

Min 17. O centrare bună, la firul ierbii, îl găseşte pe Barella în marginea careului, dar şutul acestuia din prima este blocat de Bachmann cu piciorul.

Min 14. Italienii pleacă pe contraatac, iar mingea ajunge la Insigne, care nu pasează însă şi trimite un şut slab direct în braţele lui Bachmann.

Min 11. Spinazzola ajunge în careul Austriei, îşi face nişte spaţiu şi trimite un şut, însă încercarea sa loveşte plasa laterală.

Min 1. A început partida.


Italia este în formă maximă şi s-a distrat în Grupa A, alături de Ţara Galilor, Elveţia şi Turcia. ”Squadra Azzurra” a avut 3 victorii din tot atâtea posibile şi a avut un golaveraj incredibil de 7-0. 

În cazul unei victorii în faţa Austriei, Italia va întâlni pentru prima dată la acest turneu final un adversar de calibru. Italienii ar putea juca cu învingătoarea dintre Belgia şi Portugalia.

Austria este pentru prima dată în istorie calificată în fazele eliminatorii de la Campionatul European. Austriecii au obţinut doua victorii la Bucureşti şi au avut asigurat locul 2 din grupa C. 

 

Afla mai multe despre: euroitaliaaustria 

viewscnt
Articole similare