Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

"Evenimentul a fost făcut în memoria lui Peter Klosz". Primele declaraţii după medaliile cucerite de România la CE de Wintertriathlon

"Evenimentul a fost făcut în memoria lui Peter Klosz". Primele declaraţii după medaliile cucerite de România la CE de Wintertriathlon

Sporturi

Comentarii

Echipa naţională a României a obţinut patru medalii la Campionatul European de Wintertriathlon, iar oficialii Federaţiei Române de Triatlon i-au dedicat reuşitele de la Cheile Grădiştei fostului preşedinte, Peter Klosz, decedat la finalul anului trecut.

"Evenimentul a fost făcut în memoria lui Peter Klosz. Ne-am depăşit toate obiectivele, aveam în plan câştigarea a două medalii, iar noi am luat chiar patru. Am beneficiat de o infrastructură unică în partea aceasta a Europei.

Chiar dacă ar fi fost cald, chiar şi până la 18 grade, noi tot am fi avut zăpadă, pentru că o aveau depozitată. Vrem să continuăm pe acest drum şi vrem să contribuim la dezvoltarea triatlonului de iarnă şi să ajungem să-l ducem la Jocurile Olimpice de iarnă. Dar pentru asta avem nevoie să ne unim mai multe federaţii şi să ne îndeplinim acest obiectiv" , a declarat preşedintele Federaţiei Române de Triatlon, Vlad Stoica.

La finalul anului trecut, cu unanimitate de voturi, Vlad Stoica a fost ales preşedintele Federaţiei Române de Triatlon, după decesul fostului preşedinte Peter Klosz, persoană influentă în triatlonul continental, care a adus competiţii de triatlon de calibru international, în ultimii ani, în România.

Afla mai multe despre: triatlon 

viewscnt
Articole similare