Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

EXCLUSIV | Adrian Rus, dat pe spate de copiii care au asistat la meciul cu Norvegia: ”Mă înclin în faţa lor. Nici n-am simţit lipsa adulţilor”

EXCLUSIV | Adrian Rus, dat pe spate de copiii care au asistat la meciul cu Norvegia: ”Mă înclin în faţa lor. Nici n-am simţit lipsa adulţilor”

Echipa națională

Comentarii

Titular cu Norvegia, scor 1-1, Adrian Rus spune că România ar fi meritat să câştige, deşi nordicii au dominat partida. Fundaşul lui MOL Feharvar s-a declarat însă impresionat de atmosfera pe care au făcut-o cei aproape 30.000 de copii din tribune.

România ar fi putut ieşi învingătoare din meciul cu Norvegia, deşi adversarii au dominat partida. Mitriţă a reuşit să deschidă scorul, însă nordicii au reuşit să egaleze în prelungirile meciului. Adrian Rus spune că România merita victoria:

”A fost un meci frumos, cu ocazii multe. Îmi pare rău că nu am câştigat. După părerea mea, chiar meritam. Din minutul 60 au jucat deja cu trei atacanţi de careu, jucau mingi lungi, erau masivi în faţă. Ne pare rău că nu am câştigat şi mergem înainte.

(Cum a fost atmosfera în vestiar?) O atmosferă foarte bună. În toate aceste zece zile ne-am pregătit foarte bine. Am crezut în victorie şi îmi pare rău că nu am câştigat. Nu e nimic pierdut, mergem înainte şi am încredere că şi cu Spania, în deplasare, o să facem un rezultat mare. Dar trebuie să batem aici Suedia şi după să mergem în Spania”, a declarat Adrian Rus pentru Telekom Sport.

Fundaşul în vârstă de 23 de ani s-a declarat foarte impresionat de atmosfera pe care copiii au creeat-o în tribune: ”Le mulţumim foarte mult! Nici nu am simţit lipsa adulţilor, au făcut o atmosferă incredibilă. Le mulţumesc pe această cale şi mă înclin în faţa lor”.

Afla mai multe despre: adrian rus 

viewscnt
Articole similare