Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

EXCLUSIV | Antrenorul Astrei nu exclude posibilitatea despărţirii de Budescu şi Alibec, în următoarea perioadă. "Chiar înaintea meciului cu Sepsi am stat de vorbă cu Dani Coman"

EXCLUSIV | Antrenorul Astrei nu exclude posibilitatea despărţirii de Budescu şi Alibec, în următoarea perioadă. "Chiar înaintea meciului cu Sepsi am stat de vorbă cu Dani Coman"

Fotbal intern

Comentarii

Antrenorul celor de la Astra Giurgiu, Bogdan Andone, este sigur că cei doi jucători de calibru ai echipei, Constantin Budescu şi Denis Alibec vor pleca la primele oferte convenabile atât pentru club, cât şi pentru jucători, chiar în următoarea perioadă. Cei doi şi-au exprimat în nenumărate rânduri dorinţa de a părăsi Astra, iar patronul Ioan Niculae nu mai are de ales. Altfel, îi poate pierde liberi de contract.

Astra Giurgiu nu are parte de cel mai bun debut de sezon în Liga 1, cu doar un punct obţinut în primele trei runde. Începutul greoi se datorează şi faptului că nu i-a putut avea pregătiţi 100% pe cei doi "grei" ai echipei, Constantin Budescu şi Denis Alibec. Primul dintre ei a fost şi continuă să fie accidentat, iar cel de-al doilea este obligat să tragă de multe ori echipa după el, apoi să evolueze la cel mai înalt nivel pentru naţionala de seniori a României. Practic, la meciul cu Sepsi, Alibec a ajuns secat de puteri, însă tot a alergat consideratb. Fizic, pentru Alibec, perioada aceasta este o adevărată provocare. 

Chiar dacă s-a vorbit, în trecutu apropiat, că cei doi jucători pleca de la Astra, în acest moment nu există nicio ofertă concretă pe adresa clubului. Cu toate acestea, Bogdan Andone se aşteaptă ca oricând cei doi jucători să fie transferaţi la o altă echipă. Alibec şi Budescu au stipulate în contract clauze de ordinul sutelor de mii de euro, pe care orice club potent financiar le poate activa.

"Chiar înainte de meciul cu Sepsi am vorbit puţin cu Dani Coman şi nu venise nicio ofertă clară pe adresa clubului. Nici pentru el, nic pentru Denis, acum recente. În afară de vechile discuţii.  De plecat, se mai poate pleca, dacă Budi sau Denis vor mai avea oferte sau unii dintre jucători. Cu siguranţă mai avem nevoie de 1-2 jucători. Un fundaş central probabil, şi un fundaş lateral, bandă dreapt, bandă stângă. Pentru că sunt cam subţiri, nu avem dubluri în acele poziţii. În funcţie şi de plecările lui Denis sau Budescu, de încă un atacant", a declarat Bogdan Andone, pentru Telekom Sport.

De asemenea, Andone a clarificat şi motivul pentru care Constantin Budescu şi Denis Alibec nu au putut juca împreună în acest început de sezon.

"La Budi este vorba de vechea problemă cu care s-a întors din Arabia Saudită, la gambă. O contractură, o ruptură la un moment dat în Arabia Saudită care tot recidivează. A simţit în prima etapă cu FCSB a şi ieşit în acel meci. După care a încercat să reintre la primul antrenament a simţit din nou. A făcut tratament, a încercat din nou să intre în cantoanmentul de la Braşov. A simţit din nou la alergar. La antrenament Budi a ieşit din nou şi pe ecografie s-a văzut din nou microruptură fibrilară

"Deocamdată, în situaţia dată, Denis e la echipă. Am înţeles că nici nu au mai fost discuţii în ultimele zile. Se pregăteşte, e pozitiv. S-a mai liniştit, probabil şi perioada petrecută la echipa naţională cu evoluţiile pozitive din cele două meciuri, cu golul marcat cu Austria l-au mai liniştit probabil. I-au dat încredere că va face transferul mult visat în iarnă Din punct de vedere sportiv mi-l doresc în continuare la echipă  pentru că avem nevoie de el. A fost atent, a fost concentrat, a avut disponibilitate la efort, a încercat să facă ceea ce am pregătit, dar cu siguranţă poate îi fuge gândul uneori pentru că sunt bani mulţi. E alt nivel, alt campionat, are şi el o vârstă, cu siguranţă îşi doreşte să se liniştească puţin. În ultimul an, de când sunt eu la echipă, s-a schimbat mult în bine faţă de ultimii ani, ca mentalitate, ca maturitate , ca implicare", a declarat Bogdan Andone.

Afla mai multe despre: fotbal 

viewscnt
Articole similare