Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

EXCLUSIV | Anunţ oficial! Gică Hagi, implicat într-un nou proiect după ce a lăsat în urmă o ”avere” de peste 40 de milioane de euro: ”Fac selecţie, fac tot!”

EXCLUSIV | Anunţ oficial! Gică Hagi, implicat într-un nou proiect după ce a lăsat în urmă o ”avere” de peste 40 de milioane de euro: ”Fac selecţie, fac tot!”

Superliga

Comentarii

Gică Hagi s-a apucat de un nou proiect şi spune că se va ocupa de cele mai mici detalii. ”Regele” vrea să formeze o nouă generaţie de jucători, după ce vârfurile din vechiul proiect valorează împreună peste 40 de milioane de euro.

Ajuns la 55 de ani, Gică Hagi nu stă cu mâinile în sân, chiar dacă s-a retras din funcţia de antrenor al Viitorului. Cel mai mare fotbalist român din toate timpurile lucrează pentru viitorul fotbalului de la noi şi s-a apucat să formeze o nouă generaţie de jucători: ”Acesta este motivul pentru care m-am retras”, spune Hagi.

Gică Hagi, implicat într-un nou proiect: ”Revizuiesc totul în Academie”

Gica Hagi a pregătit un nou proiect pentru fotbalul românesc. Cum vechiul proiect a scos în faţă câţiva jucători importanţi, acum ”Regele” face următorul pas. Hagi spune că s-a retras din funcţia de antrenor al Viitorului pentru a avea mai mult timp să se ocupe de academia care-i poartă numele. Concret, legendarul fotbalist a pornit proiectul pentru următorii 10 ani, pentru a forma o nouă generaţie de jucători. Este vorba de generaţia de jucători născuţi între 2000 şi 2004

”Avem în continuare jucători. Noi am construit o generaţie până la 99. Avem altă generaţie 2000-2004.... E foarte bună întrebarea, aşa vă dau răspunsul şi de ce m-am retras. A venit timpul în care să îmi revizuiesc, după 10 ani, să revizuiesc totul în Academie, să fac pentru următorii 10 ani. Selecţie, jucători... Tot ce avem acolo”, a dezvăluit Gică Hagi la Telekom Sport. 

În vechiul proiect, Gică Hagi a format jucători care acum valorează peste 40 de milioane de euro

Academia Gică Hagi a fost înfiinţată în 2009 şi tot atunci Gică Hagi a pornit un proiect care s-a întins pe 10 ani, în care a implicat copiii născuţi până în 1999. În cadrul acestui proiect, fostul mare internaţional român a pus la cale planul pentru identificarea celor mai talentaţi copii din România. Apoi, a supravegheat şi s-a implicat în formarea lor. Aşa a apărut generaţia lui Răzvan Marin, Alex Cicâldău şi Ianis Hagi. 

Jucătorii din acea generaţie au făcut performanţe la naţional de tineret şi domină acum echipa de seniori a României. Vârfurile acelei generaţii sunt acum cotate la peste 40 de milioane de euro. 

Ce cote au acum vârfurile generaţiei din vechiul proiect al lui Gică Hagi:

  • Ianis Hagi (1998) - 4,5 milioane de euro
  • Răzvan Marin (anul naşterii 1996) - 8 milioane de euro
  • Alexandru Mitriţă (1995) - 5,5 milioane de euro
  • Alex Cicâldău (1997) - 5 milioane de euro
  • Florinel Coman (1998) - 5,5 milioane de euro
  • Cristi Manea (1997) - 2,7 milioane de euro
  • Mihai Bălaşa (1995) - 850.000 de euro
  • Tudor Băluţă (1999) - 3 milioane de euro
  • Denis Drăguş (1999) - 1,3 milioane de euro
  • Radu Boboc (1999) - 1,2 milioane de euro
  • Virgil Ghiţă (1998) - 1,2 milioane de euro
  • Andrei Ciobanu (1998) - 1 milion de euro
  • Alex Măţan (1999) - 550.000 de euro

Acum, Gică Hagi a dat startul unui proiect pe 10 ani, în care vrea să descopere şi să formeze jucători care să depăşească în valoarea vechea generaţie la care a lucrat. Ba chiar Hagi plusează pentru noul proiect şi speră să scoată jucători care să depăşească performanţele Generaţiei de Aur: ”Numai aşa poţi să fi motivat, numai aşa poţi să ai energie, să munceşti 24 de ore, să faci lucruri... doar să creezi o generaţie mai bună ca a noastră”.

 

Afla mai multe despre: gica hagi 

viewscnt
Articole similare