Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

EXCLUSIV Bucurie mare la Clinceni: ”Nimeni nu ne-a dat nicio şansă! Acest campionat se va termina pe teren”

EXCLUSIV Bucurie mare la Clinceni: ”Nimeni nu ne-a dat nicio şansă! Acest campionat se va termina pe teren”

Academica Clinceni

Comentarii

Academica Clinceni a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 3-0 (1-0), echipa Poli Iaşi, într-un meci din etapa a XI-a a play-out-ului Ligii I.

Meciul trebuia să se dispute, sâmbătă, dar a fost amânat o zi, din cauza unui test pozitiv al jucătorului Cabral.

Ulterior s-a dovedit că fotbalistul nu era purtător al noului coronavirus, astfel că el a fost trimis pe teren duminică, din primul minut.

Albu (de două ori) şi Robert Ion au marcat golurile echipei gazdă. La finalul meciului, team-managerul formaţiei gazdă a vorbit în exclusivitate pentru Telekom Sport. Sorin Paraschiv spune că acest sezon se va termina indiscutabil pe teren şi a mărturisit că bucuria este foarte mare în rândul echipei sale,

”Bucurie mare, e o performanţă incredibilă. Băieţii merită să se bucure în acest moment, după un an foarte greu, după un sezon cu foarte multe meciuri cu mare încărcătură. Toată lumea la începutul acestui sezon nu ne dădea nicio şansă, dar am reuşit să ne salvăm de la retrogradare din punctul meu de vedere. Chiar au fost puţin iritaţi după ce i-am întors din drumul spre casă să intre iarăşi în cantonament. L-a bucurat pe Ilie acest lucru, i-a văzut mult mai ambiţioşi şi şi-au dorit foarte mult să câştige. Eu aş dori să ţinem aici o mare parte din această echipă. După un an de muncă, de stres, să ai aceste rezultate e ceva unic pentru mine. Chiar dacă am lucrat în acest an la o echipă mică, am reuşit să facem rezultate mari. Au jucat pentru obiectivul de a rămâne în Liga I şi din acest moment se pot gândi că o să le vină şi prima de obiectiv, plus toate salariile restante. Este clar că se va termina acest campionat pe teren, mai departe nu ştim ce decizii se vor lua” a mărturisit Sorin Paraschiv, în exclusivitate pentru Telekom Sport.

Afla mai multe despre: sorin paraschiv 

viewscnt
Articole similare