Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

EXCLUSIV | Cornel Dinu, foc şi pară pe arbitrajul din meciul Ungaria U21 - România U21 1-2: "Şmecherie pură. Un hoţ comandat de UEFA!"

EXCLUSIV | Cornel Dinu, foc şi pară pe arbitrajul din meciul Ungaria U21 - România U21 1-2: "Şmecherie pură. Un hoţ comandat de UEFA!"

Echipa națională

Comentarii

România a învins Ungaria cu 2-1 în grupa de la EURO 2021 U21 şi în ciuda unui arbitraj extrem de potrivnic al belgianului Lawrence Visser, care a greşit la majoritatea fazelor în favoarea gazdelor de la turneul final. În direct la Telekom Sport, Cornel Dinu (72 de ani) a criticat în termeni duri maniera lui Visser de a conduce partida de pe Ui Boszik.

România U21 a obţinut prima victorie la EURO 2021, împotriva uneia dintre ţările gazdă, Ungaria (2-1). Arbitrul Lawrence Visser a dezavantajat în mod flagrant naţionala antrenată de Adi Mutu, după ce nu a dictat fault clar la faza premergătoare celei din care ungurii au deschis scorul. Alte faze cu greşeli împotriva României au fost neacordarea a două penalty-uri clare pentru tricolori, dar şi faptul că a eliminat doar un singur fotbalist al Ungariei în ciuda unui meci dur făcut de elevii lui Zoltan Gera.

Contactat de Telekom Sport, în direct la Sport Center, Cornel Dinu l-a făcut praf pe Lawrence Visser şi a catalogat maniera sa de arbitraj drept "şmecherie pură". "Procurorul" a spus că Visser "e un hoţ inteligent şi comandat". "Am jucat împotriva arbitrajului acestui belgian. A fost o şmecherie pură! Am avut penalty, trebuiau şi alţi adversari eliminaţi de la aceşti aprigi maghiari. Băiatul este un hoţ inteligent comandat de la resorturile UEFA!", a spus Cornel Dinu, la Telekom Sport.

Ungaria U21 - România U21 1-2, la Campionatul European U21

Reprezentativa de tineret a României a învins, sâmbătă seară, la Budapesta, selecţionata similară a Ungariei, cu scorul de 2-1, într-un meci contând pentru etapa a doua a grupei A de la Campionatul European U21. Tricolorii au revenit după ce maghiarii au deschis scorul în inferioritate numerică.

Au marcat: Csonka ’56 / Măţan ’70, Paşcanu ‘87

1-0:Csonka a înscris din şapte metri, după o fază pornită de la un duel între Kiss şi Hăruţ, la care românul a fost doborât de adversarul său.

1-1: Măţan a egalat trimiţând mingea în poartă cu un şut la colţul lung, de la marginea careului.

1-2: Paşcanu a marcat cu un şut din apropiere, după un corner.

În minutul 43, de la maghiari a fost eliminat Szoke, el primind al doilea cartonaş galben.

În minutul 50, tricolorii au cerut penalti pentru un fault la Ciobanu, însă centralul Visser a lăsat jocul să continue.

Ungaria: Bese – Bolla, Balogh, Mocsi, Deutsch (Bukta ’89) – Csonka, Mezei (Kata ’67) – Skribek (Barany ’51), Szendrei, Kiss (Tamas ’67) – Szoke. Selecţioner: Zoltan Gera.
România: Vlad – Haruţ, Ciobotariu, Paşcanu – Boboc, Olaru, Marin, Ciobanu, Moruţan (Petre ’61) – Ganea (Oct. Popescu ’86), Măţan (Itu ’89). Selecţioner: Adrian Mutu.


 

Afla mai multe despre: cornel dinuromania u21arbitrulawrence visser 

viewscnt
Articole similare