Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

EXCLUSIV | Cu gândul tot la Euro. Puşcaş vrea să o califice pe România la Campionatul European. Ce mesaj i-a transmis Mirel Rădoi

EXCLUSIV | Cu gândul tot la Euro. Puşcaş vrea să o califice pe România la Campionatul European. Ce mesaj i-a transmis Mirel Rădoi

Echipa națională

Comentarii

George Puşcaş (24 de ani) este în izolare, în Anglia, dar este cu gândul tot la echipa naţională, pe care vrea să o califice la Campionatul European. Atacantul lui Reading a dezvăluit şi mesajul pe care l-a primit de la Mirel Rădoi.

Puşcaş recunoaşte că nu se mai gândea la barajul cu Islanda şi era de aşteptat ca meciul să se amâne, însă după ce toată această situaţie va trece, calificarea la Campionatul European de anul viitor va fi principala ţintă a tânărului atacant. 

"Nu aveai ce să faci, trebuia să se întâmple asta. După toată situaţia la care s-a ajuns, era ceva normal să se mute. Şi nu cred că mai avea cineva aşteptări. Mai era mult timp până să se joace când s-a anunţat că o să se amâne... era ceva normal şi nu ne rămâne decât să aşteptăm să vedem când se va juca.

Când o să treacă situaţia asta, îţi dai seama că se vor canaliza din nou toate gândurile către obiectivul ăsta. Să ne calificăm la Euro", a declarat Puşcaş pentru Telekom Sport. 

Puşcaş are cinci goluri în 11 selecţii la echipa naţională, iar acum îl are antrenor pe Rădoi, sub comanda căruia a ajuns cu România U21 până în semifinala Campionatului European de tineret. 

"Mi-a urat la mulţi ani, mai ţine legătura cu noi, ne întreabă cum suntem şi dacă totul este ok cu situaţia de aici", a fost mesajul lui Rădoi pentru Puşcaş, care a mai spus şi că ţine legătură şi cu ceilalţi colegi de la echipa naţională în această perioadă grea. 

Afla mai multe despre: george puscasechipa nationala 

viewscnt
Articole similare