Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

EXCLUSIV | Daniel Pancu vrea să-şi ia cetăţenia într-o altă ţară: ”Sunt mai respectat decât în România”. În ce ţară vrea să se mute

EXCLUSIV | Daniel Pancu vrea să-şi ia cetăţenia într-o altă ţară: ”Sunt mai respectat decât în România”. În ce ţară vrea să se mute

Liga 2

Comentarii

Şi Daniel Pancu este interesat să-şi ia încă o cetăţenie. Antrenorul Rapidului spune că ia în calcul să devină cetăţean turc, deoarece se simte mai respectat în Turcia decât în România.

În fotbalul românesc a apărut o nouă modă: o nouă cetăţenie. Marius Şumudică a declarat că şi-ar dori să devină cetăţean turc, Gigi Becali a spus că vrea să-şi ia paşaport de Grecia şi acum Daniel Pancu susţine că este interesat să aibă o nouă cetăţenie. Antrenorul Rapidului dezvăluie că ia în calcul să-şi depună actele pentru a dobândi cetăţenia turcă şi speră că va reuşi la un moment dat să antreneze acolo:

”(Marius Şumudică spune că vrea să îşi ia cetăţenia turcă, tu?) Şi eu pot face oricând demersuri, dar încă nu am licenţa Pro, abia am obţinut licenţa A, deci e posibil ca pe viitor să se întâmple. Eu am mai fost de două ori aproape de a lua cetăţenia turcă, e a doua mea ţară, sunt mult mai respectat în Turcia decât în România şi cu siguranţă îmi doresc să antrenez acolo”, a declarat Daniel Pancu pentru Telekom Sport.

Daniel Pancu, ”pantera din Kadikoy"

Daniel Pancu a ajuns în vara lui 2002 în Turcia, când Rapid l-a vândut la Beşiktaş pentru 500.000 de euro. A jucat timp de patru sezoane în tricoul ”vulturilor” şi a fost unul dintre cei mai apreciaţi jucători. Daniel Pancu a jucat 97 de meciuri în campionatul Turciei, a marcat 15 goluri şi a reuşit 10 pase de gol.

Un derby cu Fenerbahce disputat în 2005, chiar pe terenul rivalei, l-a propulsat definitiv în inimile suporterilor lui Beşiktaş. Pe 17 aprilie 2005, Pancu a fost titular în Fener - Beşiktaş 4-3, însă meciul a fost incredibil. În minutul 78, când Beşiktaş conducea cu 3-2, portarul Oscar Cordoba a fost eliminat într-o fază în care Fener a primit penalty.

Antrenorul de atunci al lui Beşiktaş nu mai avea alte schimbări la dispoziţie şi Pancu a cerut insistent să intre el în poartă, lucru care s-a şi întâmplat. Atacantul român a fost foarte aproape să apere lovitura de la 11 metri şi a avut mai multe intervenţii decisive, spre entuziasmul suporterilor, care l-au poreclit ”pantera din Kadikoy (n.r. Kadikoy este cartierul în care se află arena lui Fenerbahce)”. Beşiktaş s-a impus până la urmă cu 4-3, graţie unui gol marcat în prelungiri.

După acel derby, Beşiktaş a scos la vânzare tricouri imprimate cu numărul 1 şi cu numele lui Pancu, o decizie foarte inspirată, deoarece suporterii s-au înghesuit să le cumpere.

Afla mai multe despre: daniel pancu 

viewscnt
Articole similare