Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

EXCLUSIV | „Diferenţa o face ciocanul”. Imagini de COLECŢIE cu Leo Grozavu. Antrenorul lui Sepsi, discurs savuros după amicalul cu Beroe

EXCLUSIV | „Diferenţa o face ciocanul”. Imagini de COLECŢIE cu Leo Grozavu. Antrenorul lui Sepsi, discurs savuros după amicalul cu Beroe

Sepsi Sf. Gheorghe

Comentarii

Sepsi OSK a pierdut al doilea amical din această iarnă. Covăsnenii au pierdut cu scorul de 0-1 meciul de verificare cu bulgarii de la Beroe Stara Zagora, echipă clasată pe locul 9 în campionatul vecinilor noştri. La finalul partidei, Leo Grozavu a făcut spectacol. În stilul caracteristic, antrenorul le-a ţinut un discurs elevilor săi.

Eşecul suferit în faţa lui Beroe a făcut ca Sepsi să piardă pentru a doua oară în cantonamentul din Turcia. Prima înfrângere a fost suferită pe 16 ianuarie, cu azerii de la Zira. 

Între cele două nereuşite, covăsnenii au reuşit să obţină şi o victorie, pe 18 ianuarie, scor 1-0, cu cei de la Korona Kielce. În stagiul de pregătire, echipa lui Leo Grozavu va mai juca contra lui Arsenal Tula, pe 23 ianuarie.

Antrenorul lui Sepsi nu vrea să mai facă niciun pas greşit. Grozavu nu şi-a menajat deloc fotbaliştii la finalul amicalului cu Beroe şi a încercat să îi pregătească pentru fotbalul mare.

„Să ai forţă mai multă. Să nu vă mai aud de acum că vă plângeţi de antrenamente, de orice altceva. În momentul de faţă, diferenţa între noi şi ăia o face ciocanul, nu fotbalul. Că degeaba ştim fotbal, Căline! Degeaba ştim fotbal! Vin ăştia, ne dau două, trei ciocane în cap şi ne-au liniştit.

Ca să poţi să joci fotbal, prima oară trebuie să poţi să alergi şi să ai vână în tine.  După aia, vedem noi. Noi, românii, suntem fotbalişti, dar de masă. Fotbal de masă, fotbal de scaun, fotbal din ăsta. Când dăm de Europa, de ăştia tari, care vin şi ne dau ciocane. Fotbalul e simplu. Noi o coţăim de 30 de minute şi nu ajungem la poarta adversă.

Adversarul a prins-o, buf, imediat direct pe poartă. Muncă mai multă, ok?”, a fost discursul motivaţional al lui Leo Grozavu de la finalul meciului Sepsi - Beroe, scor 0-1. 

Pe 1 februarie, Sepsi are primul meci oficial, în campionat, cu Hermannstadt.

„Meci foarte bun pentru pregătire, un meci în care, cel puţin din punct de vedere fizic, adversarii noştri ne-au pus probleme, ceea ce îmi doream. Două reprize diametral opuse. Prima, pe care am controlat-o. Din păcate, nu am reuşit să marcăm. Am primit un gol pe final de repriză, dar ăsta e fotbalul până la urmă. 

Sigur îmi doresc mai multă calitate. Din păcate, în momentul de faţă, acesta e nivelul, atât putem, dar nu sunt disperat, pentru că suntem într-o perioadă în care încă ne căutăm şi ca echipă. 

În primul rând, ne propunem să stabilizăm un 11, care să poată să înceapă aproape fiecare joc. După care, sigur că ne dorim să acumulăm cât mai multe puncte, pentru că va fi un retur de foc, cele 4 etape şi nu mai vorbim de play-out, care mai mult ca sigur se va juca cu cuţitele pe masă”, a declarat Leo Grozavu în exclusivitate pentru Telekom Sport.

Afla mai multe despre: sepsiamicalberoeciocan 

viewscnt
Articole similare